Unde duce administrarea antibioticelor „dupa ureche”

Ramanem fara leacuri pentru boli grele! In 10, cel mult 20 de ani, unele boli s-ar putea sa nu mai avem cu ce sa le tratam. Este avertismentul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) care sustine ca antibioticele luate irational, „cu pumnul”, chiar si pentru afectiuni banale, nu vor mai avea nicio eficienta in unele infectii.

dr. Adrian Streinu-Cercel
dr. Adrian Streinu-Cercel
Rezistenta la antibiotice a agentilor patogeni este o reala problema, avertizeaza medicii. Totul porneste de la cum au ajuns sa fie inghitite antibioticele, adeseori fara nicio prescriptie medicala. Medicii pediatri spun ca o multe mame recunosc ca le-au administrat copiilor antibiotice inainte de a ajunge cu ei intr-un cabinet medical sau la spital.
„Marea majoritate a afectiunilor copiilor sunt afectiunile virale, care de regula se manifesta cu febra. Reactia imediata a parintelui este sa ii administreze un antibiotic. Trebuie sa stie foarte bine parintii ca tratamentul cu doze inadecvate si durata insuficienta a tratamentului oricarei afectiuni duce la persistenta bacteriilor selectionate rezistente la antibioticul cu care au facut tratament”, afirma medicul Maria Andronicescu, din cadrul Sectiei de Pediatrie a Spitalului Judetean „Mavromati”.

Organismul copilului, impiedicat sa-si formeze imunitatea naturala
„Administrarea precoce a antibioticelor priveaza organismul de antigen si atunci lantul imun nu se declanseaza”, mai spune medicul pediatru. Cu alte cuvinte, organismul nu mai invata sa lupte cu microbul, nu mai are cu cine sa invete aceasta lupta daca i s-a omorat adversarul prin administrarea in primul moment de boala a antibioticului. Raspunsul imun este diminuat iar  copilul nu-si formeaza acea protectie naturala de care are mare nevoie pe parcursul vietii. La fel, medicii spun ca si excesul de igiena il dezarmeaza pe copil.
„Am intalnit parinti excesivi in materie de igiena. Copilul acela este ferit de microbi. Totul este spalat, totul este dezinfectat in jurul sau si atunci organismul lui nu invata lupta. Copilul in mediul natural normal se vaccineaza astazi cu o bacterie, maine cu o bacterie si astfel se poate spune ca se imunizeaza natural”, mai afirma medicul Maria Andronicescu.

Niciun antibiotic nu ar trebui administrat fara antibiograma
Din experienta lor, medicii stiu ca in ultimul timp parintii recurg la automedicatie fara sa isi faca niciun fel de probleme. Ba isi fac si rezerve de medicamente de acest fel, chiar daca, in farmaciile noastre nu a fost si nu este nici in prezent o problema sa cumperi antibiotice fara reteta. Se cumpara ca la hipermarket.
„Eu stiu de la cunostintele mele ca nu este familie cu copii care sa nu aiba in casa un minidepozit de medicamente. Daca intrebi de ce au nevoie de atatea medicamente, afli ca parintele se aprovizioneaza ca sa se descurce la nevoie. Ce nu stiu cei mai multi parinti este ca niciun antibiotic nu ar trebui administrat fara o antibiograma”, sustine epidemiologul Ecaterina Chihaia.
Pe de alta parte, chiar medicii recunosc ca in practica medicala lucrul acesta este mai greu, si mai ales in pediatrie. Pentru ca recoltatul si obtinerea rezultatelor pe antibiograma dureaza cel putin trei-patru zile si sunt situatii cand nu se poate astepta atat pana la instituirea tratamentului, mai ales cand este vorba de un copil. „Noi in spital instituim initial tratamentul dupa statistici, iar dupa recoltarea probei de laborator si evidentierea rezultatului se merge pe antibioticul indicat de antibiograma. Din pacate prea multe mame merg pe administrarea la intamplare a medicamentelor de acest fel si atunci acei copii, daca se imbolnavesc mai serios, nu mai ai ce sa le dai ca sa-i tratezi. Ajungi la cefalosporine cu spectru larg, la medicamente care au la randul lor o nocivitate ridicata. Repara intr-o parte dar pot strica in alta. Aceasta este finalitatea unui tratament cu antibiotice empiric, nu stiintific”, a mai subliniat pediatrul.

Romanii, campioni la automedicatie
Persoanele care au stat o vreme in strainatate stiu cu cata greutate se obtine in alte tari o reteta cu antibiotice. Fara prescriptia de la medic, pacientul nu are nicio sansa sa obtina din farmacie antibiotice. Cunoscand acest lucru, multi parinti care pleaca din tara isi indeasa in bagaje cutiile cu antibiotice pentru a nu renunta la „traditia” locala de automedicatie.
„Este o problema de mentalitate. Eu am cunostinte care s-au aratat chiar revoltate ca nu au obtinut de la medic reteta cu antibiotic desi copilul avea febra, tusea, ii curgea nasul. Dar nu realizau ca decizia medicului era spre binele copilului. Daca ar fi fost o problema medicala in care se impunea tratamentul cu antibiotic, cu siguranta i-ar fi prescris”, a conchis epidemiologul Ecaterina Chihaia. (Ana Petruta)

Medicamentele nu sunt bomboane
Si Asociatia Producatorilor Internationala de Medicamente (ARPIM) a facut un studiu privind administrarea antibioticelor de catre parinti, copiilor. Studiul releva comportamentul parintilor legat de automedicatie. Concret, rezultatele arata ca peste 60% dintre parinti dau medicamente copiilor fara recomandarea medicului.
Studiul respectiv a fost punctul de pornire intr-o campanie de responsabilitate sociala numita „Medicamentele nu sunt bomboane”, organizata cu sprijinul Ministerului Sanatatii.
„Vrem ca oamenii sa inteleaga despre ce e vorba atunci cand se administreaza medicamente fara prescriptie medicala”, a explicat Cristian Lutan, director executiv adjunct ARPIM.
Se vorbeste in ultima vreme de o noua patologie, interactiunile. „In ultimii 10 ani se descrie o alta patologie – interactiunile medicamentoase, cele mai implicate organe fiind ficatul si apoi, rinichii”, avertiza recent si prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infectioase „Victor Babes” din Capitala. (Ana Petruta)

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.