De la Cluj în Filipine cu Ștefan Florescu

Cunoscutul football freestyler botoșănean Ștefan Florescu a fost invitat din nou să prezinte echipamentul naționalei României de fotbal la Cluj, cu prilejul meciului cu Turcia lui Mircea Lucescu. Aceasta este a patra „convocare” a sa la națională după meciurile cu Chile de la Cluj, cu Armenia de pe Național Arena și Kazakhstan de la Ploiești.

„Mă bucur ca măcar prin asta pot să contribui și eu în a-i face pe oameni să vină alături echipa naționalei și să o susțină chiar dacă acum nu trece printr-o perioadă foarte bună”, a spus Ștefan Florescu aflat la Viena în drum spre Cluj.

Ar fi urmat să facă același lucru și în data de 14 noiembrie pe Național Arena la meciul cu Olanda însă îi este imposibil fiindcă în ziua imediat următoare pornește în cel mai ambițios proiect al său.

„Proiectul se cheamă «Assian Tour» și cuprinde mai multe țări din extremul orient: Filipine, Taiwan, Hong Kong, Coreea de Nord, Vietnam și o oprire, la întoarcere, în Dubai. Pe 15 noiembrie plecăm, eu și prietenul meu din Suedia, și sperăm ca pe la mijlocul primăverii să revenim în Europa”, a mai spus Ștefan Florescu, nerăbdător să cunoască și alte meleaguri despre care până acum doar a auzit și văzut la televizor.

„Vara o să mi-o petrec pe litoralul românesc, însă după aia mi-am propus să ajung și în America de Sud, visul meu din copilărie, când mi-am cumpărat primul Atlas geografic”, a mai adăugat Ștefan Florescu cu puțin timp înainte de plecarea lui în îndelungatul turneu asiatic.

Florentin FLORESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.