Meci important pentru FC Botosani, ratat! Botosanii au pierdut cu 0-1 pe Municipal, in fata echipei FC Voluntari

Pe Stadionul Municipal, FC Botosani a intalnit echipa FC Voluntari, meciul fiind foarte important pentru gazde, carora, o victorie, vineri seara, le-ar fi adus sansa urcarii pe locul 3 in clasamentul Ligii 1. Cu toate acestea, s-a finalizat cu infrangere pentru botosaneni. Oaspetii au marcat un gol, in minutul 45.

Inainte de fluierul de start al partidei, cele doua echipe si spectatorii au tinut un moment de reculegere in memoria fostului fotbalist Daniel Prodan, Didi, cum ii spuneau prietenii si cunoscutii. Moment urmat de aplauzele celor prezenti, pentru fundasul din generatia de aur a fotbalului romanesc, care a incetat din viata fulgerator, la 44 de ani, dupa un infarct.

Dupa fluierul de start, fotbalistii botosaneni nu prea au artat mobilizare si inspiratie in joc. Nu s-au gasit la pase, au avut ratari incredibile si toate acestea le-au adus pierderea meciului. Au lipsit insa de pe teren jucatori de baza ai echipei.

In etapa a XVI-a a Ligii I, FC Botosani a aliniat la start o echipa in urmatoarea componenta: Plamen Iliev, Radoslav Dimitrov, Andrei Miron, Andrei Burca, Nicolae Musat, Mihai Roman, Stelian Cucu, Mihai Bordeianu, Willie Barbosa, Andrei Hergheligiu si Victor Astafei.

Rezerve: Calin Albut, Florin Plamada, Catalin Golofca, Robert Elek, Alexandru Tarnovan, Andrei Patache si Lorand Fulop.

FC Voluntari: Dragos Balauru, Venelin Filipov, Ionut Balaur, Hrvoje Spahija, Lucian Cazan, Mihai Capatana, Costin Lazar, Daniel Novac, Petre Ivanovici, Andrei Balan, Florin Cernat.

Rezerve: Razvan Pietrariu, Mircea Leasa, Alexandru Coman, Andrei Lungu, Laurentiu Marinescu, Gabriel Deac, Doru Popadiuc.

Ivanovici, unul dintre jucatorii plecati de la Botosani dupa sezonul trecut, a fost in aceasta seara adversarul fostilor coechipieri.

La scurt timp de la debutul partidei, in minutul 6, galeria botosaneana a explodat de bucurie, insa a fost o faza inselatoare, care le-a taiat imediat elanul. A parut ca o minge trimisa de Willie spre poarta, dupa o lovitura cu capul, l-a prins pe Balauru nepregatit. Insa, din nefericire, nu a fopst asa. Portarul ilfovenilor a aparat.

O alta ocazie ratata a fost ceva mai tarziu, cand Radoslav Dimitrov a executat o lovitura de colt pentru FC Botosani. Scorul nu a suferit insa nicio modificare.

In continuare meciul nu are acea vitalitate pe care si-ar dori-o spectatorii prezenti pe stadion. Ba mai mult, in minutul 45, Ionut Balaur trimite mingea in poarta aparata de Iliev, ilfovenii iesind de pe teren, la pauza, in postura de conducatori pe tabela de marcaj a meciului.

Dupa revenirea de la vestiare, acelasi meci slab. In plus, jucatorul Andrei Burca a fost inlocuit de Plamada, fotbalistul scos din joc fiind trimis la spital cu ambulanta dupa o lovitura la cap suferita in prima repriza. A fost trimis de medicul echipei pentru examinare la UPU, prezentand traumatism cranio- cerebral acut inchis si contuzie cerebrala.

Nici in aceasta a doua repriza nu lipsesc ratarile. Roman trimite mingea pe langa poarta intr-un moment care ar fi putut aduce egalarea, ceea ce-i supara vizibil pe suporteri, care taxeaza verbal prestatia fotbalistilor.

Mai multe schimbari se produc in a doua repriza, de o parte si de alta, insa acestea nu aduc vitalitate jocului. Cateva faze care ar fi putut fi valorificate de botosaneni au fost finalizate cu suturi slabe, mingea fiind usor de retinut de catre portarul oaspetilor.

Meciul s-a incheiat cu victoria ilfovenilor: 0-1 pe Municiplul Botosani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.