O TONA DE RACHIU, daca FC Botosani bate Steaua Bucuresti!

Este promisiunea presedintelui FC Botosani, Cornel Sfaiter. Vezi si rezultatele inregistrate in partidele disputate, vineri, sambata si duminica, in etapa a XXV-a a Ligii I, dar si programul celorlalte partide, precum si clasamentul competitiei.

Presedintele FC Botosani, Cornel Sfaiter, a declarat, pentru Stirile ProTV, ca in eventualitatea unei victorii in meciul cu Steaua Bucuresti va cinste cu o tona de rachiu.

„Sunt optimist si cred ca avem sansa de a face o figura frumoasa in Ghencea. Le-am spus celor apropiati ca daca reusim o victorie in fata Stelei, fac cinste la toata lumea. Pun la bataie o tona de rachiu”, a declarat, mai in gluma, mai in serios, Cornel Sfaiter pentru Stirile ProTV.

Acelasi optimism l-a exprimat si Deniss Ivanovs, fundasul central al echipei FC Botosani, cu 60 de selectii la nationala Letoniei.

„Am vazut puterea Stelei, este o echipa pe val, dar imi doresc sa obtinem un rezultat bun. Nu mai am 15 ani, nu mai sunt un pusti ca sa imi fie frica. Meciul cu Steaua reprezinta un joc important de care nu ne temem, in schimb este un moment important de afirmare pentru ca Steaua este o echipa de top. Chiar daca suntem o echipa nou promovata, este un moment de care ar trebui sa ne bucuram si sa profitam”, a declarat Deniss Ivanovs.

Si atacantul macedonean Aco Stojkov este increzator intr-o victorie impotriva Stelei.

„Nu imi este frica de Steaua. Mergem acolo sa facem un joc bun si speram sa obtinem si un rezultat pe masura. Pot juca fara nicio problema ca varf si cred ca as putea sa o fac bine. Ei joaca acasa, joaca ofensiv, vor fi multe spatii in defensiva si cred ca as putea sa profit de acest aspect. As vrea sa dau gol Stelei si m-as bucura daca voi reusi acest lucru”, a explicat Aco Stojkov.

La prima vedere, Steaua Bucuresti nu ar trebui sa aiba vreo emotie in privinta victoriei cu FC Botosani, tinand cont de valoarea celor doua loturi.

Totusi, echipa antrenata de fostul dinamovist Leo Grozavu are patru victorii in ultimele patru partide din campionat, o serie mai buna ca a Stelei, care isi strica media din cauza egalui cu Dinamo.

FC Botosani a castigat acasa cu Viitorul (scor 3-1), in deplasare cu Vaslui (1-0), si inca doua meciuri pe teren propriu cu ACS Poli Timisoara (1-0) si cu FC Brasov (2-1).

„Inainte de fiecare joc, fiecare echipa are sansa ei pentru ca meciul incepe de la 0-0. Desigur, Steaua este favorita nu numai pentru faptul ca joaca acasa, dar in fotbal nu exista meci dinainte castigat asa cum nu exista nici meci dinainte pierdut. Nu vreau sa para clisee, dar asa gandesc. Jucatorii mei s-au pregatit foarte bine si speram ca forma buna prin care trecem sa fie aratata si in timpul jocului. Ne dorim sa facem din acest joc cu Steaua o bucurie suporterilor si vreau sa scoatem un rezultat bun”, a declarat Leo Grozavu, antrenorul principal la FC Botosani.

In replica, Laurentiu Reghecampf, a spus ca este obisnuit cu astfel de declaratii venite din partea echipelor nou promovate.

„Am observat ca cei din echipele nou promovate tot declara ca vor bate Steaua. Pana acum, realitatea a contrazis declaratiile acestora. Si asta pentru ca Steaua ramane o echipa puternica si care nu se va impiedica de o echipa nou promovata. Se va vedea si in meciul de luni seara”, a declarat Laurentiu Reghecampf, antrenorul principal la Steaua Bucuresti.

Meciul Steaua Bucuresti – FC Botosani se disputa luni, de la 21.00, pe stadionul din bulevardul Ghencea, in cadrul etapei a XXV-a din Liga 1.

Rezultate din Liga I

Vezi rezultatele inregistrate in partidele disputate, vineri, sambata si duminica, in etapa a XXV-a a Ligii I, dar si programul programul celorlalte partide.

Vineri

Corona Brasov – Sageata Navodari 0-0

Otelul Galati – Concordia Chiajna 2-0

Au marcat: Astafei ’74, Zaharia ’76

Sambata

FC Viitorul – ACS Poli Timisoara 1-2

Au marcat: Baluta ’42 / Szekely ’19, Nanu ’65

Pandurii Targu Jiu – CFR Cluj 0-1

A marcat: Piccolo ’90+2

Duminica

Ceahlaul Piatra Neamt – Astra Giurgiu 0-2

Au marcat: Yazalde ’61, Alibec ’90

Petrolul Ploiesti – Dinamo Bucuresti 2-2

Au marcat: Albin ‘4 (penalti), ’34 / Barboianu ’10, Guilherme ’53 (autogol)

Luni, 31 martie

Universitatea Cluj – Gaz Metan Medias, ora 18.30, DigiSport

FC Vaslui – FC Brasov, ora 19.00, DolceSport

Steaua Bucuresti – FC Botosani, ora 21.00, DigiSport

Clasamentul

1. Steaua Bucuresti 24 17 7 0 53-15 58 puncte

2. Astra Giurgiu 25 16 5 4 54-22 53

3. Petrolul Ploiesti 25 12 12 1 35-15 48

4. Dinamo Bucuresti 25 11 7 7 36-24 40

5. FC Vaslui 24 11 6 7 25-16 39

6. Pandurii Targu Jiu 25 11 5 9 45-31 38

7. CFR Cluj 25 8 10 7 31-27 34

8. Gaz Metan Medias 24 9 6 9 28-26 33

9. Ceahlaul Piatra Neamt 25 8 9 8 22-23 33

10. FC Botosani 24 9 5 10 24-34 32

11. Concordia Chiajna 25 8 7 10 27-33 31

12. ACS Poli Timisoara 25 8 5 12 21-30 29

13. Otelul Galati 25 8 4 13 28-40 28

14. Sageata Navodari 25 6 7 12 21-42 25

15. Universitatea Cluj 24 6 6 12 21-38 24

16. FC Brasov 24 5 8 11 23-32 23

17. FC Viitorul 25 5 8 12 18-42 23

18. Corona Brasov 25 2 7 16 18-40 13.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.