SURPRIZE în clasamentul Ligii 1 de fotbal! (FOTO)

FC Botoșani a învins CSU Craiova cu 1-0, apropiindu-se de olteni la un singur punct, iar FCSB a pierdut în fața celor dela Astra cu scorul de 2-0. Lupta devine tot mai strânsă pe locurile 2, 3 și 4 din clasament. Iar CFR Cluj a luat distanță față de locul secund.

FC Botoșani a câștigat cu 1-0 partida de pe teren propriu cu CSU Craiova și s-a apropiat la un singur punct de formația antrenată de Devis Mangia.

Golul care a adus cele trei puncte în tabăra moldovenilor a venit în prelungirile primei reprize, când Miron a prins un șut extraordinar din interiorul careului și l-a executat pe Calancea.

Oltenii au încercat să revină în partea a doua, dar ocazia lor cea mai mare a fost șutul periculos al lui Mihai Roman, blocat de un adversar.

FC Botoșani: Cobrea – Ungurușan, Plămadă, Miron, Mușat – Tincu, Oaidă – Mihai Roman I, Moruțan, Buș – Târnovan

Rezerve: Pap, Chitoșcă, Popa, Rodriguez, Serediuc, Târșa, Dumitraș

Antrenor: Constantin Enache

CS U Craiova: Calancea – Datkovici, Kelici, Briceag – Martici, Mateiu, Screciu, Bancu – Gustavo Vagenin, Băluță, Mitriță

Rezerve: Mitrovic, Roman II, Dimitrov, R. Popa, Spahija, Burlacu, Zlatinski

Antrenor: Devis Mangia.

Arbitri

A: Hațegan Ovidiu (Arad – Arad)

A1: Şovre Octavian (Satu Mare – Satu Mare)

A2: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava – Suceava)

R1: Dumitru Robert George (Sfântu Gheorghe – Covasna)

Observator: Salomir Marian (Cluj-Napoca – Cluj)

Andrei Miron, marcatorul singurului gol de la partida FC Botoșani – CSU Craiova, recunoaște că a înscris cu noroc, după ce a preluat pe piept în careu și a șutat.

„Am reușit un gol foarte frumos. Am făcut preluare, am vrut să dau la colțul lung și mi-a ieșit. Nici la antrenament n-am dat un asemenea gol. Am 4 goluri în toată cariera, acum am reușit o execuție norocoasă. Nu știam că a fost ofsaid la Plămadă, n-am văzut. Cred că în tur, la Craiova, am pierdut dintr-un gol din ofsaid. Am avea un regret dacă nu ne-am clasa în primele 6. Cred că după această victorie suntem calificați în play-off în proporție de 80%”, a spus Andrei Miron.

Chiar dacă CSU Craiova a pierdut, totuși antrenorul italian Devis Mangia s-a arătat mulțumit de elevii săi.

„Am făcut un meci bun, ne-am creat ocazii de gol. Echipa a primit un gol întâmplător, de la distanță. Ne-am creat multe oportunități de a înscrie. Analiza meciului trebuie făcută de alții, noi suntem o echipă tehnică. Nouă ne place să jucăm mingea, nu să fim duri. Trebuie să creștem. Am făcut anumite erori din puncte de vedere tehnic și cred că a contat. Când l-am introdus pe Zlatinski am avut o superioritate clară. Nu trebuie să găsim scuze, dar îmi face plăcere că echipa a făcut un joc bun”, a spus Devis Mangia.

Mulțumit de prestația elevilor săi, Costel Enache, antrenorul lui FC Botoșani, a explicat care sunt valorile după care se ghidează echipa sa în acest sezon.

„Noi avem trei valori: consecvență, muncă și agresivitate. După aceste lucruri ne ghidăm. Sunt un antrenor foarte fericit în această seară. Am văzut în teren exact ce am discutat cu băieții. Execuția lui Miron a fost una de moment, dar trebuie să vedem ansamblul general, nu reușita de la gol. E finalitatea unei acțiuni. Noi am făcut o politică în club ca fiecare să fie corect cu fiecare, cu publicul, cu oamenii. Dacă un om vine la stadion, trebuie să știe ce să vadă la noi. E un mod de abordare pe care vrem să-l facem cât mai evident. Așa vrem să atragem simpatii. Sunt un pic supărat că nu am dat minute până acum și altor jucători care ar merita”, a spus Costel Enache.

În schimb, Alexandru Băluță s-a arătat extrem de dezamăgit de înfrângerea suferită de CSU Craiova pe terenu llui FC Botoșani.

„E o înfrângere care ne doare, nu doar pe mine, ci și pe colegii mei. Noi n-am venit aici să luăm un punct, am venit să luăm toate cele 3 puncte. Am pregătit într-un fel jocul. Știam că ei vor începe agresiv, dar am primit un gol superb marcat de Miron. Se pare că în a doua repriză ei n-au mai contat, dar noi n-am concretizat. Ne-am trezit prea târziu. N-am pus mingea jos, am încercat să atacăm cu minge lungă și a fost greu. E dureros că niciodată n-am reușit să învingem aici. Nu trebuie să dăm vina pe oboseală, suntem o echipă tânără”, a spus Alexandru Băluță.

Cele două formații sunt despărțite de un singur punct în play-off-ul Ligii 1. Oltenii sunt pe locul 3, cu 36 de puncte, în timp ce FC Botoșani e pe 4. Ambele formații sunt aproape calificate în play-off.

În schimb, la vârful clasamentului lucrurile s-au complicat după ce FCSB a suferit o grea înfrângere în fața echipei antrenate de Edy Iordănescu, Astra Giurgiu, scor 0-2. Între FCSB și prima clasată, CFR Cluj, diferența este de cinci puncte, după ce elevii lui Dan Petrescu au câștigat cu 2-0 în fața celor de la Sepsi Gheorghe. În acest moment, echipa antrenată de Nicolae Dică este la doar 3 puncte de FC Botoșani, clasată pe locul 4. Până la finalul returului mai sunt 7 etape.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.