APA CARE ARDE de la Hlipiceni trateaza afectiunile reumatice!

Insa exploatarea acestui izvor necesita investitii foarte mari, pe care nu le poate suporta niciun un om de afaceri. De aceea, singura solutie o reprezinta fondurile europene accesate de Ministerul Sanatatii.

In acest sens, senatorul PSD Doina Federovici a adresat doua interpelari ministrului sanatatii Nicolae Banicioiu, respectiv ministrului fondurilor europene Eugen Teodorovici.

Aceste interpelari au adus in atentia celor doi ministri situatia celebrului izvor de apa care arde din comuna Hlipiceni.

Fenomenul neobisnuit se petrece de aproape 20 de ani si este special pentru ca apa care iese din pamant are flacara atunci cand iese la suprafata, cel mai probabil pentru ca trece printr-un strat de gaz natural.

Apa care arde este si puternic sulfurata, de aceea localnicii o folosesc ca tratament pentru afectiunile reumatice.

Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie (INRMFB), prin intermediul sectorului cercetare factori terapeutici naturali, a efectuat analize de laborator acestei ape, iar rezultatele sunt mai mult decat imbucuratoare.

„Apa analizata fizico-chimic si microbiologic este o apa minerala naturala sulfuroasa, clorurata, bicarbonatata, sodica, hipotona si prezinta interes terapeutic pentru cura externa in urmatoarele:

– Afectiuni reumatismale cronice degenerative

– Afectiuni reumatismale abarticulare

– Afectiuni posttraumatice ale aparatului locomotor

– Afectiuni neurologice cronice periferice”, se arata in buletinul de analize realizat de INRMFB.

Avand in vedere exceptionalele caracteristici terapeutice ale acestui izvor, senatorul PSD a subliniat ca autoritatile locale, dar si mediul de afaceri, ar dori sa acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea unei baze de tratament, lucru care ar duce si la o dezvoltare a acestei zone.

Principala problema a autoritatilor locale este insa lipsa fondurilor pentru o cofinantare a proiectului.

In acest context, ministrului fondurilor europene i s-a solicitat comunicarea axelor de finantare, prin intermediul programelor operationale, pentru perioada 2014-2020 pentru acest posibil viitor proiect.

Doina Federovici a solicitat ministrului sanatatii sa ii comunice daca exista posibilitatea ca ministerul pe care il conduce se poate implica in exploatarea acestei resurse naturale atat de importante pentru tratarea afectiunilor precizate in raportul INRMFB dar si pentru dezvoltarea economica a zonei in care se afla situat izvorul prin dezvoltarea unui centru de tratament balnear si recuperare medicala.

Senatoarea PSD a mai precizat ca proprietatile acestei surse naturale sunt similare cu cele ale centrului Nicolina din Iasi si ar putea prezenta interes nu doar pentru cetatenii romani, ci si pentru cei moldoveni – incurajand astfel turismul balnear, avand in vedere distanta de doar 25 de km dintre Hlipiceni si Republica Moldova.

De asemenea, s-a precizat ca in Botosani exista doua institutii de invatamant care pregatesc asistenti medicali pentru specializarea balneaofizioterapie si recuperare, deci acest posibil viitor centru de tratament ar beneficia si de personal calificat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.