CAMPIONATUL MONDIAL de FOTBAL 2018. GRUPA in care se afla ROMANIA, accesibila sau dificila ?

Nationala va juca intr-o grupa cu Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia si Kazahstan, iar primele meciuri se vor juca in septembrie 2016.

La St Petersburg s-a desfasurat tragerea la sorti pentru preliminariile CM 2018, iar Romania a fost, datorita pozitiei din clasamentul FIFA, cap de serie numarul 5. 
 
Parerile sunt impartite privind dificultatea meciurilor pe care nationala Romaniei la are in fata in grupa in care a intrat in urma tragerii la sorti de sambata. 
 
Fostul selectioner Gheorghe Hagi considera ca Romania a intrat  intr-o grupa accesibila, in care insa lupta va fi deschisa, in preliminariile Cupei Mondiale din 2018, el precizand ca dintre adversare Polonia si Danemarca sunt echipe bune si experimentate, informeaza Mediafax.
 
„O grupa buna, accesibila. Nu e scris inainte nimic, si Polonia si Danemarca sunt echipe bune, experimentate… Avem sansa noastra si speram sa mergem la Mondiale. Este o grupa deschisa si speram sa fim cei mai buni”, a spus Hagi la Dolce Sport. 
 
Ce au decis tragerile la sorti in privinta grupelor din preliminariile europene
 
Grupa A: Olanda, Franta, Suedia, Bulgaria, Belarus, Luxemburg
 
Grupa B: Portugalia, Elvetia, Ungaria, Feroe, Letonia, Andorra
 
Grupa C: Germania, Cehia, Irlanda de Nord, Norvegia, Azerbaidjan San Marino
 
Grupa D: Tara Galilor, Austria, Serbia, Irlanda, Moldova, Georgia
 
Grupa E: Romania, Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia, Kazahstan
 
Grupa F: Anglia, Slovacia, Scotia, Slovenia, Lituania, Malta
 
Grupa G: Spania, Italia, Albania, Israel, Macedonia, Lichtenstein
 
Grupa H: Belgia, Bosnia, Grecia, Estonia, Cipru
 
Grupa I: Croatia, Islanda, Ucraina, Turcia, Finlanda
 
Cele 52 de nationale vor fi impartite in noua grupe (sapte grupe de cate sase echipe si doua grupe de cate cinci). Castigatoarele grupelor vor fi calificate la CM 2018 din Rusia, iar opt dintre cele noua echipe clasate pe locul doi vor disputa baraj de calificare. 
 
Cele opt echipe vor fi decise in functie de rezultatele cu echipele clasate pe locurile 1, 3,4 si 5 in grupa.
 
Primele meciuri din grupe se vor juca pe 4 septembrie 2016, iar pe 10 octombrie 2017 se va termina faza grupelor. 
 
Play-off-ul se va juca intre 9 si 14 noiembrie 2017, iar turneul final din Rusia se va juca intre 14 iunie si 15 iulie 2018.
 
Capii de serie au fost stabiliti in functie de clasamentul FIFA si nu in functie de rezultatele din precedentele calificari. 
 
Circumstantele matematice au facut ca Romania sa ocupe locul 8 in clasamentul FIFA, astfel ca tara noastra este cap de serie, desi Nationala nu s-a mai calificat de 17 ani la un Campionat Mondial. 
 

Nationala Romaniei face parte din prima urna valorica. Cum au fost repartizate cele 52 de nationale europene:

 
Urna 1: Germania, Belgia, Olanda, Portugalia, Romania, Anglia, Tara Galilor, Spania, Croatia;
 
Urna 2: Slovacia, Austria, Italia, Elvetia, Cehia, Franta, Islanda, Danemarca, Bosnia-Hertegovina;
 
Urna 3: Ucraina, Scotia, Polonia, Ungaria, Suedia, Albania, Irlanda de Nord, Serbia, Grecia;
 
Urna 4: Turcia, Slovenia, Israel, Irlanda, Norvegia, Bulgaria, Feroe, Muntenegru, Estonia;
 
Urna 5: Cipru, Letonia, Armenia, Finlanda, Belarus, Macedonia, Azerbaijan, Lituania, Moldova;
 
Urna 6: Kazahstan, Luxemburg, Liechtenstein, Georgia, Malta, San Marino, Andorra.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.