Consilierii locali PSD au refuzat sa vina la sedinta

Consilierii locali PSD au lipsit la prima sedinta ordinara convocata de primarul municipiului Botosani, Catalin Flutur. Chiar daca erau in timpul programului, inclusiv cei doi viceprimari, Cosmin Andrei si Marian Murariu, nu au binevoit sa isi faca aparitia in sala de sedinte. 

A lipsit pana si presedintele de sedinta, consilierul local din partea PSD, Ioan Branzei. Pentru a se intruni cvorumul era nevoie de prezenta a 12 consilieri locali, iar in sala se aflau doar cei 11 consilieri din partea PNL.
 
Social-democratii anuntau, miercuri, ca nu se vor prezenta la sedinta de CL pentru ca proiectele de hotarare ar fi fost publicate prea tarziu si nu ar fi avut timp sa analizeze temele propuse. Printr-un comunicat de presa ei il acuzau pe edilul sef al urbei de lipsa de transparenta.
 
„Mai transparent decat sa spunem acum o saptamana despre sedinta si sa discutam cu reprezentantii PSD din Consiliul Local, si aici ma refer la cei doi viceprimari, nu pot mai mare transparenta”, a spus primarul. 
 
Pe ordinea de zi a sedintei de joi, unul dintre cele mai importante proiecte a fost cel referitor la Parcul de agrement Cornisa, proiect prin care trebuia sa se stabileasca modalitatea de administrare a obiectivului, dar si chestiuni legate de angajarea personalului. In plus, un alt proiect era legat de acel imprumut de la CEC Bank,  angajat pentru a finanta finalizarea lucrarilor la Parcul Cornisa.
 
„Pe de alta parte, in afara de o singura hotarare, erau lucruri propuse de fosta administratie, nu putem invoca sub nicio forma faptul ca sunt lucruri noi, ca este o fortare a unei sedinte, sunt lucruri pe care fosta administratie le-a propus si, drept urmare, am respectat lucrul acesta si chiar l-am pus, la cea mai importanta hotarare, initiator pe domnul fost primar. Ca nu au venit asta este, mai mult nu pot sa spun, dar asta inseamna inca un blocaj de nu stiu cat timp pe niste chestiuni importante pentru oras”, a declarat primarul Catalin Flutur.  
 
Prin absenta consilierilor locali ai PSD se incearca blocarea unor activitati urgente pentru municipalitatea din Botosani. In cazul in care sedintele de Consiliu Local nu se tin din lipsa de cvorum de 3 ori consecutiv, se organizeaza alegeri anticipate.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.