DATORNICI la incalzire EXECUTATI SILIT cu sprijinul jandarmilor

Societatea de termoficare a municipiului Botosani face noi executari silite pentru recuperarea debitelor de la clientii rau platnici.

Doar marti si miercuri, sase familii s-au trezit la usa cu executorul judecatoresc, insotit de jandarmi, astfel de actiuni fiind programate aproape saptamanal. 
 
Executorii actioneaza, potrivit hotararilor judecatoresti, pe doua cai – una fiind instituirea popririlor pe venituri sau executarea bunurilor, cealalta fiind debransarea apartamentelor de la reteaua de termoficare, in vederea stoparii acumularii de noi debite. 
 
In anumite cazuri este vorba de datornici care nu au platit incalzirea niciodata, debitele lor depasind chiar si 10.000 lei. 
 
Unii dintre acestia sunt atat de neglijenti, incat, desi indeplinesc conditiile cerute de lege, nu au formulat nici macar cereri pentru acordarea ajutoarelor de incalzire date de stat.
 
Compartimentele specializate ale societatii Modern Calor SA continua sa intocmeasca dosare de trimitere in judecata si sa treaca la executarea silita in cazul dosarelor in care instanta deja s-a pronuntat. 
 
De la inceputul acestui an peste 500 de dosare au fost transmise la executori judecatoresti, pentru recuperarea debitelor.
 
“Este regretabil ca se ajunge la astfel de masuri neplacute, insa nu mai putem tolera comportamentul celor care s-au obisnuit sa beneficieze de servicii pe care nu le platesc. Am devenit foarte fermi in ceea ce priveste recuperarea debitelor si vom uza de toate caile legale in acest sens. Facem toate demersurile pentru a incasa contravaloarea serviciilor prestate si a nu pune in pericol insasi functionarea societatii. Clientii bun platnici nu trebuie sa sufere din cauza celor care si-au inchipuit ca merge si asa, adica sa nu plateasca”, a declarat directorul general al societatii Modern Calor SA, Florin Sandu.
 
Datornicii care ajung in faza de executare silita sunt obligati sa achite, pe langa debit si penalitati de intarziere, inclusiv cheltuieli de judecata si de executare silita.
 
comunicat
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.