EDUCAȚIE prin intermediul teatrului și cinematografiei

Din dorința de a se apropia cât mai mult de elevii lor și de a scoate lecțiile din tiparul clasic, profesorii de limba și literatura franceză din județ învață de zor în aceste zile cum să îmbine teatrul cu materia pe care o au de predat.

Anunțata vizită a formatorului camerunez Romuald Ngomssi s-a concretizat, tânărul doctorand explicând celor câteva zeci de dascăli botoșăneni cât de interesantă este educația prin intermediul teatrului și cinematografiei. Timp de două zile, Romuald arată într-o manieră maxim aplicată cum se fac exercițiile de dicție și comunicare, cât de atractive pot fi jocurile cuvintelor, ale gesturilor și ale interpretării actoricești. Profesorii de franceză din întreg județul, reuniți acum la Casa Corpului Didactic, pun în scenă chiar o piesă de teatru, urmând apoi să recreeze jocurile în clase, cu elevii lor.

„De ce teatrul? Pentru că aduce împreună oameni provenind din medii foarte diferite, îi face să spargă gheața, să comunice chiar foarte bine și pentru timp îndelungat. Pentru că apropie oamenii”, explică Romuald Ngomssi.

Camerunezul este doctorand la Universitatea din Yaounde și a venit în România prin proiectul voluntarilor francofoni. De aproape un an de zile îi învață pe profesorii de aici cât de frumoase pot fi orele de limba franceză.

„Teatrul vine pentru elevi cu o dublă dimensiune: cea a textului care trebuie înțeles și cea a performanței actoricești. Învățăm tehnicile de bază ale artei dramatice: jocurile limbii înainte de jocurile corporale, gestuale. Interpretarea prin cuvânt și interpretarea prin gest”, spune Romuald Ngomssi nu fără oarecare emoții, explicând că o piesă de teatru seamănă cu un tablou în care fiecare elev își are locul său, iar prin alăturarea acestora rezultă un întreg armonios. Copiii învață astfel că fiecare este important și indispensabil tabloului mare.

„Este a doua oară când îl avem pe Romuald Ngomssi la Botoșani, după ce în luna iulie a anului trecut s-a bucurat de un mare succes vorbindu-ne despre cinematografie. Îi mulțumesc pentru că a răspuns din nou invitației noastre, așa cum transmit mulțumiri colaboratorilor noștri din Institutul Francez și Ambasada Franței la București, fără de care aceste întâlniri nu ar fi posibile”, a declarat și Gabriela Mangîr, profesor de franceză a Colegiului Național „A.T.Laurian” și președintele filialei botoșănene a Asociației Române a Profesorilor Francofoni.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.