„Fara carte!” – atentionare pentru profesori

Bucuria elevilor! Urmeaza o saptamana in care acestia scapa de lectiile la matematica, fizica, chimie sau limba romana. Ba mai mult, daca invatatorii si profesorii incalca regula si fac ore de curs obisnuite pot avea necazuri.

Pentru ca programul „Scoala Altfel” sa nu fie denaturat cu lectiile clasice, in unitatile de invatamant vor ajunge si metodistii educativi, in inspectii tematice. In perioada 2-6 aprilie, elevii au liber la excursii, vizite la muzee, vizionari de spectacole de teatru, concerte, si-au programat intalniri cu medici, cu politisti si alte activitati educative care in timpul anului scolar „obisnuit” nu isi mai gasesc locul.

Sanctiuni pentru cadrele didactice care nu renunta la orele clasice
Bucuria este aceeasi in randul elevilor mici ca si in randul liceenilor. Abia asteapta aceasta experienta care ar trebui sa se dovedeasca o altfel de lectie.
Pentru unii profesori s-ar putea sa fie destul de grea acomodarea si tentatia mare de repeta cate ceva din manuale. Nu spune nimeni ca acei profesori care vor sa foloseasca fiecare minut pentru a le mai baga ceva carte in cap elevilor sunt rau intentionati, dar regula e regula. Asa ca vor trebui sa le faca pe plac copiilor. Altfel vor urma sanctiuni: vor fi anchete, ore taiate si, in consecinta, salarii diminuate.
Un plan de inspectii s-a facut deja. 60 de unitati de invatamant vor fi vizitate de metodistii educativi, care vor verifica daca profesorii respecta regula „fara carte” si daca sunt respectate activitatile educative stabilite prin graficul existent la fiecare scoala. Si inspectorii scolari vor face aceleasi verificari, in alte zeci de unitati de invatamant.
„Intentia este sa ajungem in marea majoritate a unitatilor de invatamant din judet. Peste tot unde vor fi inspectii, vor fi consemnate rezultatele in registrul unitatilor. Acolo unde se vor face ore, vor fi taiate. Trebuie respectate aceste actiuni pentru ca isi au rolul lor educativ si educatia se face fara prea mare efort de atragere a elevilor. Ei vin cu placere la aceste actiuni”, a declarat inspectorul scolar general adjunct Daniel Botezatu.
„Scoala Altfel” este pentru prima data in calendarul anului de invatamant, saptamana fara carte fiind introdusa de noua Lege a Educatiei.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.