Iarna ar putea aduce rate mai mari la credite

BNR ar putea majora dobânda sa de politică monetară în ultima parte a anului, după ce în Raportul prezentat la începutul acestei săptămâni, banca centrală anticipează o creștere a prețurilor cu 5,6%, aproape dublu față de ținta de inflație a instituției care este de 2,5%/an, plus/minus un punct procentual.

Evoluția a fost confirmată miercuri de INS, care a anunțat că rata anuală a inflaţiei a crescut cu 5% în perioada iulie 2020 – iulie 2021, iar de la începutul anului majorarea este de 4,4%.

În martie trecut, pentru a atenua efectele pandemiei și a stimula economia, BNR a redus dobânda sa cheie de la 2,50 la 2%/an. Ultima tăiere a fost realizată la începutul acestui an când rata a fost coborâtă până la minimul istoric de 1,25%.

Noul ciclu de înăsprire al politicii monetare a început deja, odată cu renunțarea la achizițiile de titluri de stat din piața secundară și înmulțirea operațiunilor de atragere de depozite de la băncile comerciale, ceea ce permite un control mai strict al lichidităţilor din piaţă. De altfel, guvernatorul BNR a semnalizat de mai multe ori necesitatea normalizării politicii monetare, fiind însă nevoie de identificarea momentului oportun.

Băncile centrale din Cehia și Ungaria au decis în luna iunie majorarea ratei de dobândă de politică monetară, de la 0,25% la 0,50%, respectiv de la 0,60% la 0,90%.

În raportul zilnic al analiștilor BCR se anticipează că o primă majorare a dobânzii cheie de un sfert de punct procentual ar urma să fie decisă la ședința de politică monetară din 9 noiembrie, pentru ca anul viitor să urmeze alte creșteri, care ar urma să fie de 0,25-0,50 puncte procentuale.

Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 1,52 la 1,53%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65% iar cel la 12 luni la 1,76%.

Piața valutară a fost calmă, iar cursul monedei unice a scăzut ușor de la 4,9161 la 4,9158 lei, în a noua ședință consecutivă cu cursul sub 4,92 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,913-4,917 lei.

În așteptarea datelor privind inflația din Statele Unite, principalul indicator luat în calcul de Rezerva Federală atunci când își stabilește politica monetară, euro a scăzut până la 1,076 dolari, nou minim al ultimelor patru luni. BNR a stabilit o medie a dolarului de 4,1972 lei, față de 4,1928 lei în ședința de marți.

Deprecierea monedei elvețiene s-a amplificat miercuri, ea coborând la 1,081-1,082 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 4,5496 la 4,5437 lei.

Cursul lirei sterline a coborât de la 5,8096 la 5,7973 lei.

Prețul gramului de aur și-a încetinit evoluția descendentă și a urcat miercuri de la 233,2254 la 233,9343 lei, în timp ce uncia fluctua între 1.720 și 1.738 dolari.

Bitcoin se tranzacționa în culoarul 45.350-46.550 dolari iar ether fluctua între 3.120 și 3.250 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.