Lapte, corn, măr și biscuiți pentru PREȘCOLARI și ȘCOLARI

Comisia privind Programul pentru școli a României, a cărei componență a fost aprobată prin ordinul prefectului Dan Șlincu, a avut o primă întâlnire în care s-au stabilit modalitățile de implementare a prevederilor acestuia.

Astfel, pe lângă componenta de lapte și corn, s-a decis alocarea către preșcolarii și elevii din învățământul primar de mere la care se adaugă un supliment de biscuiți fără aditivi alimentari.

Cât privește partea educativă a Programului, pentru care Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) asigură finanțare, aceasta va fi realizată prin organizarea de vizite în unități de procesare a laptelui și a produselor de brutărie, în ferme pomicole și ferme de bovine, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean.

Spre deosebire de anul trecut, în HG 640/2017 se arată că este necesară cel puțin o măsură educativă pentru promovarea consumului de fructe și cel puțin o măsură pentru promovarea consumului de lapte. Pentru activitățile educative pentru promovarea consumului de lapte, Consiliul Județean are un buget de 415.000 lei pentru anul 2017 și de 550.000 de lei pentru anul 2018, iar pentru fructe, în acest an este alocat un buget de 502.000 de lei la care se adaugă încă 463.000 de lei – bugetul pe 2018.

În anii anteriori, pe componenta de promovare a consumului de fructe, s-au organizat, în colaborare cu Inspectoratul Școlar, concursuri în urma cărora au fost dotate laboratoarele de biologie ale școlilor câștigătoare.

Pentru anul școlar 2017-2018, ajutorul financiar FEGA al României este de 6.866.848 euro pentru acordarea gratuită de fructe și legume și derularea măsurilor educative aferente și de 10.865.578 euro pentru acordarea gratuită de lapte și produse lactate și derularea măsurilor educative aferente. Pentru anul școlar 2017-2018 se alocă suma de 377.088 mii lei pentru Programul pentru școli al României. Această sumă se utilizează după cum urmează:

– 70.483 mii lei pentru acordarea gratuită de fructe și legume

– 109.317 mii lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum și produse lactate fără adaos de lapte praf și 41.408 mii lei pentru derularea măsurilor educative.

– 114.472 mii lei pentru acordarea gratuită de produse de panificație.

Pentru distribuția de lapte de consum și produse lactate fără adaos de lapte praf, județului Botoșani i-au fost alocate 2.549.000 de lei.
Pentru fructe, Județului Botoșani i-au fost alocate 833.000 de lei pentru anul 2017 și 811.000 în anul 2018.

Comisia pentru Programul pentru școli al României este formată din prefectul Dan Șlincu și președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, precum și de reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Școlar Județean, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Administrației Județene a Finanțelor Publice, ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, ai Direcției Agricole și ai Oficiului Fito-Sanitar.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.