PACALEALA cu TICHETELE de MASA la SPITALUL JUDETEAN

De la promisiui la fapte este cale lunga. Angajatii celei mai mari unitati medicale cu paturi din judet nu mai trag sperante sa-si primeasca tichetele de masa anul acesta, desi le-au fost promise.

Nu au mai primit tichetele din luna ianuarie. Iar perspectivele nu sunt deloc incurajatoare. Asta li s-a dat de inteles liderilor de sindicat cand au ridicat ptoblema acordarii tichetelor de masa. 
 
„Cu conducerea spitalului am discutat. Nu sunt bani. Asta ne-a spus directorul, ca unitatea medicala nu are resurse financiare pentru a acorda acest drept salariatilor. Noi insistam, incercam, dar la Comitetul Director nu s-a discutat nimic despre tichetele de masa. Ramane deschisa si posibiltatea organizarii unor proteste”, a spus Octavian Dumitru, liderul judetean al Sanitas. 
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.