Decizia sefilor SPITALULUI JUDETEAN Mavromati in privinta gravidelor internate in Maternitate

Dupa tragedia traita de o familie botosaneana, prin pierderea in Maternitate a copilului nou nascut la 30 de ore de la venirea pe lume, conducerea Spitalului Judetean Mavromati a luat o hotarare in privinta gravidelor ce vor fi internate de acum inainte in Sectia de Obstetrica – Ginecologie a spitalului.

Viitoarelor mamici li se vor recolta probe pentru analize suplimentare fata de ce prevede protocolul. Asta pentru siguranta nou nascutilor. Reamintim ca recent, un copilas abia venit pe lume s-a stins din cauza unei infectii nedescoperita la timp. Initial s-a crezut ca este vorba de un microb dobandit de micut in unitatea medicala unde a vazut lumina vietii, stingandu-se apoi mult prea repede. Nu a fost asa, spun medicii. Potrivit acestora, nou nascutul s-ar fi infectat de la mama. Mai exact, din burta mamei. A capatat un microb ucigator – streptococ beta-hemolitic de grup B, facand  bronhopneumonie. O comisie medicala ar fi ajuns la aceasta concluzie. Daca ar fi existat suspiciuni asupra posibilei infectii a mamei, copilul ar fi fost supus tratamentului imediat ce a venit pe lume. 
 
Pentru a nu mai exista astfel de situatii, sefii celui mai mare spital botosanean au decis sa le supuna pe viitoarele mamici la analize suplimentare imediat ce vor trece pragul Maternitatii.  
 
„Vorbim de coprocultura, amniocultura, daca este cazul si insamantarea secretiilor din endocol. Si asta chiar daca mama a mai facut investigatia, inaintea internarii. In plus, vom instrui si cadrele medicale, dar si pacientele, prin medicii obstetricieni, privind conduita si modul de recoltare a probelor bacteriologice. Se va face si recoltarea pentru examenul bacteriologic a produselor biologice la nastere, chiar si la cezariana, iar cererea de analiza pentru laborator va fi efectuata in calculator la ora cand proba a fost recoltata, nu a doua zi dimineata”, spune medicul Stefan Bercea, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean „Mavromati”.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.