Întâmpinarea Domnului

Întâmpinarea Domnului este sărbătorită, pe 2 februarie, la 40 de zile de la nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naștere. În Templu ei au fost întâmpinați de dreptul Simeon și prorocița Ana.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. În Răsărit această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în secolul VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie, la 2 februarie.

Pilda de a aduce pruncii la biserică, la 40 de zile după naștere, a rămas ca îndatorire a mamelor, pentru molifta de curățirea lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane.

În credința populară, ziua de 2 februarie este cunoscută ca Ziua Ursului. În trecut, copiii erau unși cu grăsime de urs deoarece se credea ca puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii erau tratați în această zi prin afumare cu păr de urs. Tocmai de aceea, în această zi nu se consumă miere deoarece acest obicei este considerat o ofensă la adresa muncii ursului. Și tot astăzi, creștinii știu că nu trebuie să muncească în gospodărie.

Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă șase săptămâni. Dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, anunțând apropierea primăverii.

Potrivit tradiției, de sărbătoarea Întâmpinarea Domnului, femeile din mediul rural se adună pentru a vorbi. Astăzi creștinii nu trebuie să se certe. Este ziua în care tinerii este bine să se întâlnească, prietenii să se revadă deoarece acest obicei ajută la menținerea relațiilor între apropiați.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.