EDITORIAL: Mitici, Pamponi, Cracanei si alti pigmei

De la inceput vreau sa vin cu-o clarificare; Iulica, despre care vom face scriere, e un etern „Mitica”, extras cu forcepsul in 2012 din anonimat de cativa pesedisti pragmatici, printre care Tincu si Vazdoaga,  si asezat in fruntea primariei municipiului Botosani.

In ultimii 25 de ani realitatea demonstreaza ca traim intr-un spatiu inchis, blestemat, strabatut de maraituri politice, bascalie, gestica instinctiva invaluita in sarcasm si multa-multa inselatorie. Toate avand la baza minciuna. Chiar daca faptele zilnice ale confratilor din fruntea comunitatilor provoaca stari umorale, toate ascund un ecoul dramatic, viitorul nostru se vede din ce in ce mai sumbru. 
 
Traim intr-o lume lipsita de orizont, in care ipochimenii si nonvalorile au intotdeauna castig de imagine in fata adevaratelor valori. Toata aceasta harababura sociala ne face sa fim din ce in ce mai pesimisti si mai sceptici, si iarasi ne ducem cu gandul la marele nostru dramaturg  I.L.  Caragiale: „simt  enorm si vad monstruos”.
 
Iulica al nostru de Botosani nu este altcineva decat Ovidiu Iulian Portariuc, primarasul promisiunilor neonorate si-al abuzurilor de tot felul, individul ce se vrea tare-n plisc dar care, in realitate, nu-i decat un „nemuric”, un fel de personaj basmic aruncat intr-o realitate pe care nu o intelege sau poate ca refuza sa o inteleaga. A fost peste ocean sa naparleasca nitel, sa-si cumpere cateva jucarii,  pentru ca in campania electorala de primavara sa-i adoarma pe pensionari cu alte prostioare. Vorba unui prieten: „Ovidiu al nostru s-a vrut al orasului buric/ si nu-i decat un bezmetic nemuric”. Zau, e greu de citit acest omulet, uneori pare dus de val, alteori pare foarte abil si veninos. 
 
In randurile urmatoare vom supune spre intelegere un scenariu toxic, al carui autor este chiar alesul nostru local. Am mai scris despre acest abuz. Totusi, e bine sa-l mai aduc in primplan, poate ca doar asa vreun domn procuror o sa-l ia in seama. 
 
Prin Hotararea nr. 153 a Consiliului Local Botosani din 10 iunie 2013 se aproba ”contractul de creditare, proiectul contractului de garantie si celelalte documente accesorii unei finantari rambursabile externe de lnternational Finance Corporation-membra a grupului Banca Mondiala”. Valoarea maxima este de 33.493.000 de lei, cu o maturitate de 12 luni pentru finantarea obiectivului: „Reabilitarea sistemului de termoficare urbana la nivelul municipiului Botosani pentru perioada 2009-2028”. Pana in acest punct lucrurile par a fi normale, modernizarea sistemului de termoficare era o necesitate, in schimb, sunt alte „amanunte” ce genereaza tot felul de suspiciuni.
 
Acum vom extrage cateva ciudatenii din Anexa privind „rezumatul principalilor termeni si conditii ale Acordului de imprumut intre municipiul Botosani si IFC”. 
 
La punctul 4 se specifica suma de imprumut in valoare de 33,493 milioane RON, cu rambursare lunare incepand cu 15 octombrie 2015. Atentie, suntem la inceput de rambursare! Cat priveste rata dobanzii gasim in contract un lucru de-a dreptul dubios: „in prezent rata dobanzii ar fi aproximativ 7,4% pentru RON pentru o perioada de 5 ani. La sfarsitul primilor 5 ani, rata va fi reevaluata si se va pe conditiile pietii de la acel moment.” 
 
E greu de inteles cum de domnul nostru primar, ordonatorul principal de credite, a acceptat o asemenea dobanda cand toate imprumuturile ce au fost contractate pana acum de catre Primaria Botosani au fost cu o dobanda de maxim 3%. In acest moment, BRD Botosani acorda imprumuturi cu o dobanda de 4%.  Buba e inflamata si mai rau cand vine vorba de comisioane. Atentie, scrie negru pe alb in contract! Se va percepe un „comision de semnare de 334.930 RON platibil la o data de maxim 30 de zile de la semnarea acestui Acord sau data imediat premergatoare datei primei trageri din imprumut. Comision de angajament: 0, 75% pe an din suma neutilizata din A imprumut si care incepe sa se actualizeze de la semnarea Acordului de imprumut”. 
 
E mai mult decat evident ca acest contract de imprumut e facut pe genunchi si ca are „incorporate” foarte multe clauze dubioase, care ar trebui sa le deschida ochii domnilor din institutiile  puse sa vegheze la cheltuirea banului public. 
 
Pe la Primaria Botosani in aceasta vara a trecut si o echipa a Curtii de Conturi. Ce-a constatat? Nimic. A ignorat acest aspect. De ce ar trebui botosaneanul sa suporte din buzunarul lui plata a tot  felul de comisioane si dobanzi exagerate? Ne-am cam saturat de Mitici, Pamponi, Cracanei, Mite in administratia locala si functionari orbi pe la institutiile de control, care, la randul lor, sunt platiti din bani publici!
 
LUCIAN ALECSA
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.