Un incendiu izbucnit in aceasta dimineata intr-o gospodarie din Cucorani, comuna Mihai Eminescu, a luat o viata.
Victima este un barbat de 72 de ani care a adormit cu tigara aprinsa si locuinta i-a luat astfel foc.
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Nicolae Iorga” al Judetului Botosani a fost solicitat sa intervina pentru stingerea incendiului putin dupa ora 09.00.
La locul indicat s-au deplasat doua echipaje din cadrul Detasamentului de Pompieri Botosani, cu doua autospeciale cu apa.
La sosirea garzii de interventie, ardeau bunurile din interiorul unei incaperi, existand pericolul de propagare a flacarilor la intreaga locuinta.
Pe timpul efectuarii recunoasterii preliminare desfasurata concomitent cu actiunile de stingere si cautare – salvare a posibilelor victime, pompierii l-au gasit in camera cuprinsa de flacari pe proprietar decedat, fiind cazut pe podea.
Incendiul a fost observat si anuntat cu intarziere, locuinta fiind situata la marginea satului.