Presedintele Partidului Miscarea Populara, filiala Botosani, in calitate de fost presedinte al Consiliului Judetean ii critica pe cei care i-au urmat la conducerea administratiei judetene.
Au pierdut fonduri importante pentru judet, pentru sistemul de apa si canalizare, spune Mihai Tabuleac. Referindu-se la finalizarea lucrarilor la Statia de tratare a apei de la Stefanesti, Tabuleac afirma ca este un obiectiv de importanta majora, dar ca pe langa acesta ar fi trebui sa fie acum realizate si alte lucrari importante.
„Ma bucur ca s-a finalizat acest obiectiv (n.r. Statia de la Stefanesti), dar mentionez ca reprezinta prea putin fata de ceea ce trebuia facut. S-a asigurat prin acel proiect de finantare, semnat de mine in 2011, o finantare de 127 milioane de euro, pentru sistemul de apa –canalizare din judetul Botosani si, mai bine de jumatate din aceste fonduri s-au pierdut”, precizeaza presedintele PMP Botosani, Mihai Tabuleac.
O foarte mica parte din acest proiect s-a dus pana la capat dintr-o proasta administrare judeteana, dupa incheierea mandatului sau la CJ, mai spune Tabuleac. Liderul judetean al PMP subliniaza si importanta deosebita a investitiei la care recent s-a facut receptia lucrarilor.
„As vrea sa mentionez ca din Statia de tratare Stefanesti, asa cum a fost dezvoltata si modernizata, se va realiza si aductiunea de apa pana la orasul Saveni si va rezolva carenta de calitate a apei care exista pana acum in alimentarea orasului Saveni si se va crea posibilitatea ca si alte localitati, pe unde trece aceasta magistrala, sa dispuna de sursa si sa poata efectua investitii in reteaua de distributie a apei”, explica Tabuleac.
In master-plan este prevazuta si realizarea unei aductiuni de la Saveni pana la Botosani, intr-o etape investitionara ulterioara, astfel ca si locuitorii judetului Botosani, ca si ai localitatilor din jur, sa aiba la dispozitie o sursa de apa potabila care este considerata de specialisti cea mai buna din tara.
„Cand am fost presedintele Consiliului Judetean m-am ocupat de elaborarea acestei strategii si, in acelasi timp, am si obtinut finantare pe care, din pacate, cei care au urmat dupa mine au pierdut-o in mare parte si n-au reusit sa raporteze decat obiectivul de la Stefanesti”, a subliniat, in cadrul conferintei de presa saptamanale de la partidul pe care il conduce, Mihai Tabuleac.