NOI PRECIZARI despre atacul in care au fost UCISI doi MILITARI ROMANI in Afganistan

Cum s-a produs tragedia? Comandantul detasamentului romanesc de forte pentru operatii speciale din Afganistan a transmis constatarile comisiei care cerceteaza cauza mortii celor doi militari romani si ranirea altuia in Afganistan. Duminica dimineata s-au oferit primele informatii oficiale din partea MapN.

Intr-adevar, cei doi militari romani care si-au pierdut viata in Afganistan cu cateva zile in urma, plutonierul Dumitrescu Iulian si sergentul Vizireanu Adrian, au fost victime ale unor persoane care purtau uniforma fortelor de securitate afgane.  A confirmat acest lucru, duminica dimineata, Ministerul Apararii Nationale, printr-un comunicat de presa.
 
Iata ce a comunicat MapN:
 
„Militarii romani ii instruiau, intr-o baza de pregatire din apropierea localitatii Kandahar, pe politistii afgani, cand s-a deschis focul asupra lor de catre persoane purtand uniforma fortelor de securitate afgane. Militarii romani au actionat conform procedurilor din teatrul de operatii: au ripostat cu foc, ucigandu-i pe agresori si au asigurat zona.
In schimbul de focuri, care a durat 3-4 minute, trei militari romani au fost raniti. Dupa primirea primului ajutor, ranitii au fost evacuati la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat. Al treilea militar a fost evacuat, astazi, de la ora 10.30, la un spital militar american din Germania si se afla in stare stabila”.
 
Potrivit ministerului, investigatia continua, impreuna cu reprezentanti ai fortelor aliate.
 
„La nivelul Statului Major General au fost stabilite masuri pentru cresterea gradului de securitate al militarilor nostri in cadrul misiunilor comune de instruire si repatrierea cu onoruri militare a militarilor cazuti la datorie”, se mai arata in comunicatul citat.
 
Marti dimineata, Plutonierul Dumitrescu Iulian si sergentul Vizireanu Adrian, aflati in misiune in Afganistan, ii instruiau pe politistii afgani, in apropiere de localitatea Kandahar, cand s-a deschis focul.
 
Romanii care si-au piersut viata in urma acestui schimb de focuri erau luptatori de elita si faceau parte din RO SOTG 3, un grup de forte pentru operatiuni speciale. 
 
La cei 33 de ani ai sai, plutonierul Dumitrescu Iulian era la a doua  misiune de acest fel. Urma sa se casatoreasca anul acesta. 
 
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.