Toata lumea asteapta votul din Marea Britanie

Temerile privind iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana (Brexit), in urma referendumului de joi, au amplificat aversiunea fata de risc, provocand deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

Asasinarea deputatei laburiste Jo Cox, care era favorabila mentinerii in Uniunea Europeana, a adus, conform sondajelor, o crestere a numarului britanicilor care se opun Brexit, implicit o crestere a plasamentelor in active considerate „riscante”.
 
Euro a inceput intervalul cu o medie de 4,5178 lei si a crescut in 16 aprilie la 4,5396 lei, maximul ultimelor sase luni, cotatiile urcand pana la 4,5420 lei.
 
Finalul perioadei a adus o scadere a mediei la 4,5341 lei, intr-o sedinta in care de la o deschidere la 4,5410 lei cotatiile au coborat pana la 4,5340 lei iar inchiderea s-a realizat la 4,5350 – 4,5380 lei.
Evolutia leului din urmatoarele zile va continua sa fie marcata de evenimentele externe. 
 
Un eventual „Brexit” ar putea impinge euro peste 4,55 lei, ceea ce ar pune BNR in situatia de a vinde valuta in cazul in care presiunile de depreciere se vor accentua. De altfel, marile banci centrale au anuntat ca sunt pregatite sa intervina pentru a preveni haosul de pe piete in cazul in care britanicii vor spune DA iesirii din UE.
 
Cursul dolarului american a crescut de la 3,9938, in data de 10 iunie, la 4,0379 lei, in 15 iunie, pentru ca la finalul perioadei sa coboare la 4,0307 lei, intr-o sedinta in care cotatiile au fluctuat intre 4,016 si 4,047 lei, dupa ce in ziua precedenta ele urcasera aproape de 4,07 lei.
 
Moneda elvetiana s-a apreciat pe pietele internationale pina la 1,079 – 1,083 franci/euro, dar a coborat la finalul perioadei la 1,088. In aceste conditii, cursul a crescut in 16 iunie la 4,1950 lei, maxim al acestui an, pentru a scadea a doua zi la 4,1849 lei.
Perechea euro/dolar a coborat in 16 iunie pana la 1,1170 dolari dar a terminat intervalul analizat la 1,1323 – 1,1382 dolari, investitorii mizand pe mentinerea Marii Britanii in UE.
 
La revenirea usoara a euro a contribuit si decizia Comitetului de politica monetara al Rezervei Federale americane (FOMC) de a mentine dobanda la 0,25 – 0,50%, nivel stabilit in decembrie. D-na Janet Yellen, presedintele Fed, a declarat ca unul din factorii care a determinat decizia a fost „votul privind Brexit de saptamana viitoare”.
 
Aversiunea fata de risc a produs o crestere a pretului unciei de aur in piata specializata de la Londra la 1.311 dolari, insa la fixingul de dimineata de la finalul perioadei a scazut la 1.283 dolari.
 
In piata la termen de la Sibiu, euro s-a tranzactionat pentru septembrie la 1,1183 – 1,1188 iar pentru decembrie la 1,1188 – 1,1265 dolari, in timp ce uncia de aur cu scadenta lunara a fluctuat intre 1.285 si 1.310 dolari.
 
Analiza cuprinde perioada 13  – 20 iunie
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.