Un iesean plecat de mai multi ani cu familia in Regatul Unit descrie pe o retea de socializare cum a perceput schimbarea de atitudine a britanicilor, dupa Brexit. Britanicii s-au schimbat, spune romanul, atunci cand intra in contact cu cetatenii veniti din alte tari in Marea Britanie.
Bogdan Cront lucreaza de trei ani in Marea Britanie de trei ani. Este din Iasi si, in tara, a a lucrat in mass-media. A plecat in Anglia si s-a angajat in constructii, in Londra. Dupa un an si jumatate si-a adus si familia in Regat.
Dupa ce britanicii au votat ca tara lor sa iasa din Uniunea Europeana, ieseanul a simtit schimbarea. Atitudinea britanicilor e diferita. Iata ce scrie Bogdan Cront pe facebook :
Am crezut ca mi se pare, dar uite ca aud, citesc si la altii aceeasi perceptie. De cand cu votul pentru Brexit, ceva s-a schimbat in aer. Daca dau filmul inapoi cu cateva saptamani, cand ma duceam sa cumpar un scaun, spre exemplu, ultima grija a vanzatoarei era daca ma trag din Shakespeare sau Mircea the Old Man.
Atat timp cat plateam pentru scaun, puteam sa vorbesc engleza cu accent de Azerbaidjan sau chiar cu picioarele, ca tot eram cei mai buni prieteni. Iar daca se intampla, de dragul conversatiei, sa ma intrebe de unde sunt si raspundeam, cu fortata mandrie, Romania!!!, doamna vanzatoare zambea larg si concluziona: Wonderful! Are you happy here? Very happy! o asiguram, dezvelind si eu toate fasolele. „Lovely!”, se bucura ea aproape sincer si mai ca-mi venea sa dau drumul la o manea pe telefon si sa ne invartim amandoi prin tot magazinul. Lovely pe naiba. O durea fix in ass de unde sunt eu, iar pe mine tot acolo din ce stramosi se tragea ea. N-avea nici o importanta. Luam scaunul si ne desparteam in termeni absolut cordiali. „Have a lovely day!”/”You too, darling!”. „Byeee!”/”Byeeeee!”. Asa e cu „la revedere” in engleza. Tre’ sa-ti tugui buzele, sa-ti scremi oleaca vocea, de parca atunci te trece si nu vezi nici o toaleta prin preajma, si sa-l lungesti cat poti. Baaaaiiiiiiii!
Toate bune si frumoase. Decat fetele care cu care eram obisnuit prin Romania, unde-ti era frica sa probezi si a treia pereche de blugi, ca te trezeai ca te ia vanzatoarea de par: da’ ce faci, dom’le, asta-i magazin de proba, eu stau sa asez dupa tine?!, prefer de o mie si trei sute saizeci de ori falsa politete britanica. Ei, dragii mei, acum, de cand si-a varat Boris coada, aerul miroase altfel. Si intalnesc, tot mai des, doua tipuri de reactii in relatia cu stravechii locuitori ai insulei. Fac precizarea ca nu trebuie sa fii antropolog, ca sa-ti dai seama ca nu-s englez, asa ca se prind rapid ca au de-a face cu un imigrant.
Prima reactie, cea draga mie, e de o politete reala si chiar o usoara jena. Doamna de la care cumpar ma priveste in ochi, imi multumeste pentru cumparaturi si strange din buze, intr-un mesaj nonverbal care ar vrea parca sa zica: imi pare rau, stiu ca sunteti oameni ok, e o tampenie ce se intampla. In cea de a doua reactie, doamna vanzatoare, care tocmai se hlizise copios cu clientul din fata mea, ma scaneaza pret de o secunda, realizeaza ca nu suntem de pe aceeasi nobila gena, evita, pe cat posibil, sa ma priveasca, impacheteaza, ia banii si imi multumeste formal. Ma simt ca atunci cand am locuit cu ea in aceeasi casa, am muncit amandoi sa punem lucrurile in ordine, iar intr-o noapte furtunoasa, de vara, Boris i-a aparut in vis si i-a zis: „Johana, asta e casa ta si a stramosilor tai. N-are rost sa mai imparti nimic, ramai singura, sa te bucuri de tot! Trage-l de picioare si scoate-l afara. E slab si nu simte. Da-i si cateva tigai in cap, asa, de control. Sa nu se mai scoale!”.
Zis si facut, dar in seara urmatoare m-am intors, plouat si plin de cucuie, in patul meu. Nu-mi placea, dar nu aveam in alta parte unde sa ma duc. Amandoi stim ce s-a intamplat, dar evitam sa vorbim despre asta. Si, totusi, e bine sa vorbim. Nici o casa, fie inauntru, fie in afara UE, nu va rezista daca ascundem problemele sub pres, prefacandu-ne ca nu s-a intamplat, de fapt, nimic grav. Johana are motivele ei, intemeiate, sa fie suparata, iar eu pe ale mele. Dar eu locuiesc in casa ei, asa ca avantaj Johana. Ea serveste prima. Nu-mi ramane decat sa sper ca ce ne apropie e mai puternic decat toate cele cate ne despart.
