Norii dispar in primele zile, creste temperatura, iar incet, incet, disconfortul termic se instaleaza in cea mai mare parte a tarii. Apoi, meteorologii anunta revenirea ploilor zgomotoase. Nu pentru mult timp, insa. In cateva cuvinte: vremea este deschisa, in continuare, surprizelor.
JOI
Vremea va fi in general frumoasa si va deveni calduroasa in cea mai mare parte a tarii. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare dupa-amiaza si seara la munte, dar si in Oltenia si Muntenia, in special in zona deluroasa, unde, pe arii restranse vor fi ploi de scurta durata si descarcari electrice. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari temporare ziua in regiunile estice, dar trecator si in rest, in timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor incadra intre 27 de grade in estul Transilvaniei si dealurile Munteniei si 33 de grade in Campia de Vest si in sudul Olteniei.
VINERI
Vremea va fi calduroasa in toate regiunile, iar disconfortul termic va fi in crestere. Cerul va fi variabil, cu unele innorari dupa-amiaza cand, izolat vor fi averse si descarcari electrice in zonele montane si deluroase. Temperaturile maxime se vor incadra, in general, intre 29 si 34 de grade (28 de grade in estul Transilvaniei si 35 grade in sud si sud-est).
SAMBATA
Vremea se va mentine calduroasa, iar disconfortul termic se va accentua. Temperaturile maxime se vor incadra intre 28 de grade pe litoral si in depresiuni si 34…35 de grade in Lunca Dunarii si in Campia de Vest, unde si indicele temperatura-umezeala ITU va atinge pragul critic de 80 de unitati. Cerul va fi variabil, cu innorari temporar accentuate dupa-amiaza si seara cand vor fi averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, local in sud-vestul tarii si la munte si, pe arii restranse, in restul teritoriului. Punctiform cantitatile de apa vor fi insemnate si vor fi conditii de grindina.
DUMINICA – Vremea va deveni instabila si, in cea mai mare parte a tarii, vor fi innorari temporar accentuate, averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Pe arii restranse, cantitatile de apa vor fi mai insemnate si va cadea grindina. Temperaturile maxime, in scadere in regiunile intracarpatice, se vor incadra intre 24 de grade in Dealurile de Vest si 33 de grade in sud si sud-est.
Tendinta LUNI si MARTI – Vremea se va mentine instabila in prima zi, apoi probabilitatea de aparitie a ploilor va fi redusa. Valorile termice vor fi apropiate de cele obisnuite in aceasta perioada.