Actorii Teatrului Eminescu va asteapta la spectacolul „Aniversarea”! O poveste vie, actuala

Sa nu ne mintim „spune” spectacolul caruia ii dau viata actorii Teatrului Eminescu! Duminica, 25 septembrie 2016, la ora 19.00, in sala Casei Tineretului, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botosani invita publicul la spectacolul „Aniversarea”, de Jeroen Van Den Berg. 

Traducerea: Liliana Alexandrescu 
Regia artistica: Erwin Simsensohn 
Scenografia: Iuliana Gherghescu 
Video design: Andrei Cozlac 
Sound design: Ana Teodora Popa 
Miscare scenica: Victoria Bucun 
Asistent regie artistica: Marius Rogojinschi 
 
Durata spectacolului: o ora si 20 minute, fara pauza 
 
Distributia: Mama – Daniela Bucataru; Tata – Sorin Ciofu; Esther – Alexandra Vicol; Jurgen – Razvan Amitroaei; Thea – Gina Patrascu 
 
„Teatrul nu ofera solutii! Doar pune spectatorul pe ganduri!” 
 
Dialog cu Erwin Simsensohn, regizorul spectacolului: – 
 
„Aniversarea” este un text olandez contemporan, dramaturgul – Jeroen Van Den Berg – fiind regizor „la baza”, profesor de regie si dramaturg de succes. Povestea este extrem de dura, foarte vie, foarte actuala. Textul „vorbeste” pe limba noastra, limba de astazi… este o poveste de viata puternica si cred ca multi spectatori se vor regasi – fie in unul din cele cinci personaje, fie in cunostinte, prieteni care trec acum sau au trecut de putin timp prin situatii precum cele din spectacol. 
 
E o poveste care va emotiona cu siguranta, este o comedie „dark”, sau daca vreti, drama cu momente comice. 
 
Se vorbeste in spectacol despre o familie complet disfunctionala, care traieste in minciuna, in ipocrizie, traieste acoperita de prefacatorie. Aniversarea unei zile de nastere creaza cadrul destramarii acestei ipocrizii si revelarea adevaratei disfunctionalitati din interiorul familiei. O disfunctionalitate care, din nefericire, se regaseste si in viata multor familii din jurul nostru. 
 
Despre „Aniversarea”, scenografa Iuliana Gherghescu spunea: 
 
„Spectacolul „vorbeste” despre o familie care incearca sa mascheze anumite probleme. Si, mai ales mama doreste foarte mult sa ascunda situatia reala. Ea, mama, este genul de femeie care traieste intr-o melancolie in care incearca sa-i aduca pe toti cei din jurul sau. Este o lume care se destrama, dar pe care doar ea, mama, vrea sa o tina in picioare. Asta in vreme ce restul componentelor din familie incep sa cada. Scenografic… cel mai important element care arata aceasta cadere este chiar intreaga atmosfera, cu peretii care nu mai au forma normala si care crapa din ce in ce mai accentuat si isi schimba si culoarea… e o forma abstracta a mintii si a sufletului… situatia e agasanta, din ce in ce mai agasanta, pentru ca in cele din urma toate sa izbucneasca, sa explodeze… Spectacolul acesta „spune” ceva: ca trebuie sa fim sinceri cu noi, ca trebuie sa nu ne mai ascundem! Sa nu ne mai mintim! Acesta este „strigatul” spectacolului! (Traian Apetrei, ianuarie 2016)   
 
Avand in vedere ca spectacolul este conceput cu spectatorii pe scena, numarul de locuri fiind limitat (60), va rugam sa va cumparati biletele din timp.  
 
Pretul unui bilet este 20 lei. 
 
Biletele se gasesc la AGENTIA TEATRALA in incinta Centrului de Informare si Promovare Turistica, din Centrul Istoric – Piata 1 Decembrie 1918, nr.4. Tel. 0231/510 970 (program: 10.00 – 17.00, de marti pana duminica inclusiv) 
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.