Varstnicii din Romania primesc „Flori pentru Suflet”

Bucuresti, 27 septembrie. Cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice, Asociatia Niciodata Singur – prietenii varstnicilor si Fundatia Principesa Margareta a Romaniei organizeaza a 5-a editie a Campaniei „Flori pentru Suflet”. 

Campania este o modalitate de a promova alaturi de parteneri, colaboratori si prieteni ai ONG-urilor, mesajul unei batraneti demne pentru varstnicii din Romania.
 
Este cel de-al 5-lea an in care, cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice, ONG-uri nationale, locale si regionale, institutii, companii si voluntari se mobilizeaza in Campania „Flori pentru suflet” pentru a atrage atentia asupra situatiei varstnicilor din Romania si pentru a oferi persoanelor de varsta a III-a o floare si un gand bun. 
 
In perioada 24 septembrie – 3 octombrie, echipe de voluntari mobilizate in 22 de judete din tara ofera peste 5000 de flori si felicitari varstnicilor pe care ii intalnesc, ca semn al respectului si al aprecierii. 
 
Locurile de desfasurare ale campaniei sunt diverse, de la camine de batrani, la cafenele si restaurante, casierii si puncte de lucru ale partenerilor, centre de zi, parcuri si spatii publice sau la domiciliul varstnicilor nedeplasabili. 
 
In plus, oricine poate deveni mesager al campaniei, individual sau impreuna cu prietenii sau colegii, oferind flori si cateva clipe de atentie unui batran drag.
 
„Intr-un context social si economic dificil pentru toti, gesturile simple sunt cele care ne pot aduce mai aproape, care sparg barierele intre generatii si stereotipurile privind varsta a III-a. De 1 octombrie, va invitam sa dedicati cateva clipe varstnicilor din jurul dumneavoastra, alinandu-le boala sau singuratatea cu o vorba buna si cu o floare pentru suflet. Este un gest simplu, pe care il repetam in fiecare an, cu ocazia Zilei Internationale a Varstnicilor cu ajutorul partenerilor nostri si in fiecare saptamana prin voluntarii Asociatiei Niciodata Singur. De la an la an, gestul nostru are puterea de a raspandi si mai mult mesajul unei batraneti demne si mai frumoase pentru varstnicii din Romania.” a declarat Anca Iosub, director executiv al asociatiei. 
 
Campania este organizata la nivel international de catre Federatia Internationala les petits frères des Pauvres in state precum Franta, Spania, Germania, Polonia sau Statele Unite ale Americii. Mesajul global al campaniei este apropierea intre generatii pentru a oferi batraneti frumoase si lipsite de griji, prin mobilizarea de voluntari in lupta impotriva singuratatii varstnicilor. In Franta, de exemplu, nu mai putin de 1300 de voluntari din 200 de orase s-au inscris pentru a oferi flori de 1 octombrie. Spotul international al campaniei, in limba romana, este disponibil aici.
 
La nivel mondial, din ce in ce mai multi varstnici sunt afectati de izolare sociala si singuratate.  In Romania, conform unui studiu realizat anul trecut de GfK pentru Fundatia Principesa Margareta a Romaniei, unu din doi varstnici din Romania este afectat de singuratate sau traieste sentimentul inutilitatii. Prin campaniile si actiunile sale, asociatia Niciodata Singur – prietenii varstnicilor incearca sa combata aceste fenomene. Cu ajutorul voluntarilor, nu mai putin de 1100 de varstnici din Bucuresti, Constanta, Braila, Pitesti si Ploiesti beneficiaza  de programele asociatiei in 2016.
 
De altfel, conform Natiunilor Unite, de ziua de 1 octombrie (Ziua Internationala a Varstnicilor) se vor promova drepturile varstnicilor prin incurajarea acestora de a participa activ in viata economica, politica, sociala si culturala. In plus, se militeaza pentru promovarea unei imagini pozitive a imbatranirii si a persoanelor de varsta a III-a, lipsita de discriminare, prin incluziune sociala si reprezentare pozitiva a imaginii varstnicilor pe canalele media.
 
In acest an, au raspuns pozitiv invitatiei de a darui varstnicilor mesajul Flori pentru Suflet : Grupul CEZ in Romania. Oracle Volunteers, restaurantele Hanul Berarilor, Lutz and Associates, Fundatia Sozialstation Metzingen, Asociatia Mansio, Asociatia Optiplaza, Asociatia pentru Persoane Varstnice si Copii in Dificultate – “Familia 2004” Blaj, cafenele Lente, TVR, dar si oameni de bine ce s-au alaturat individual campaniei, precum Daniela Delametra, Carmen Vasile, Adelina Atomei si Eugen Matzota.
 
Asociatia Niciodata Singur – Prietenii Varstnicilor, asociatie infiintata de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei si les petits frères de Pauvres (Franta) doreste sa dezvolte si sa extinda la nivel national activitatile in sprijinul varstnicilor singuri, preluand modelul de interventie de la partenerul francez, organizatie cu o experienta de peste 70 ani in combaterea izolarii si saraciei varstnicilor. In prezent, asociatia are peste 1000 de beneficiari si 200 de voluntari in Bucuresti, Constanta, Ploiesti, Pitesti si Braila.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.