VEZI unde poti cumpara benzina cu 2 centi/litru

In Romania, pretul carburantilor se apropie vertiginos de pragul psihologic de 1,5 euro/litru, in trend cu restul Uniunii Europene. De altfel, raportat la nivel global, europenii platesc cel mai mult pentru un litru de benzina sau motorina.

Dar cei de la publicatia Finantistii au descoperit si tari in care costul carburantilor este mult mai mic decat cel al apei.
De exemplu americanii si rusii platesc doar 75 de centi ltrul de benzina. Totusi, exista soferi si mai fericiti, inclusiv in Europa. De exemplu, in Belarus, benzina costa doar echivalentul a 62 de eurocenti.
In statele binecuvantate cu rezerve uriase de petrol, care dicteaza cotatia petrolului la nivel global, pretul carburantilor ajunge insa la niveluri ridicol de mici. Astfel, irakienii platesc undeva in jurul a 60 de eurocenti (echivalentul a 2,6 lei) pentru un litru de benzina. In Kazakhstan, actuala patrie-mama a Rompetrol, benzina costa aproximativ 56 de eurocenti (2,42 lei)/litru.
In Ecuador, pretul benzinei este echivalentul a 42 de eurocenti litrul (1,82 lei), in timp ce in Egipt ajunge la doar 32 de eurocenti/litru (1,4 lei). Soferii din Yemen platesc 28 de eurocenti pe litru (1,21 lei), iar cei din Oman un sfert de euro pe litru (1,1 lei).
In Kuweit, pretul unui litru de benzina este si mai mic: 16,5 eurocenti (71 de bani), iar in Qatar, unul dintre cele mai bogate state din lume, 15 eurocenti (65 de bani). In Arabia Saudita, pentru un litru de benzina se platesc doar 13 eurocenti (57 de bani), de 10 ori mai putin decat in Romania.
Cel mai mic pret din lume se intalneste insa in Venezuela, al cincilea mare producator de petrol la nivel mondial, tara condusa de Hugo Chavez: 2 eurocenti litrul de benzina, echivalentul a nici 9 bani. Practic, pentru un plin de 50 de litri de benzina, un locuitor din Venezuela plateste doar un euro.
Cea mai scumpa benzina din lume este in prezent platita de norvegieni – 2,009 euro/litru (de 100 de ori mai scumpa decat in Venezuela), urmati de turci – 1,881 euro/litru si italieni – 1,814 euo/litru.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.