Evolutia calma a perechii euro/dolar si declaratiile facute de liderii coalitiei PSD-ALDE, conform carora deficitul bugetar nu va depasi pragul de 3%, asa cum o cer tratatele europene, au asigurat leului mentinerea pe o panta apreciativa.
Cursul euro a scazut de la 4,5069 la 4,5024 lei, mai jos cu circa patru bani fata de sfarsitul anului trecut. O medie mai mica se inregistra in data de 9 decembrie.
Piata valutara s-a deschis la 4,507 lei, tranzactiile realizandu-se intre 4,4990 si 4,508 lei, fiind a doua sedinta consecutiva in care cotatiile cobor sub pragul de 4,50 lei. tranzactiile de la ora 14.00 se realizau la 4,496-4,499 lei.
Cursul dolarului, care a scazut vinerea trecuta la 4,2518 lei, minimul ultimei luni, a crescut ieri la 4,2827 lei. Cotatiile din piata fluctuau intre 4,27 si 4,287 lei.
Media monedei elvetiene, care stagna pe pietele internationale la 1,071-1,074 franci/euro, a scazut de la 4,2062 la 4,2008 lei. Un curs mai mic se inregistra in data de 14 decembrie.
Monedele din regiune se depreciau usor in raport cu euro. Cea poloneza se tranzactiona intre 4,355 si 4,385 zloti iar cea maghiara intre 307,2-308,8 forinti.
Perechea euro/dolar avea o evolutie stabila si se tranzactiona intre 1,0511 si 1,0556 dolari.
Reamintim ca saptamana trecuta a fost una foarte agitata in care moneda americana a atins maximul ultimilor 14 ani de 1,0341 unitati/euro dar a crescut la finalul ei pana la 1,0621.
Doalrul este sprijinit de evolutia pozitiva a pietii muncii din SUA, unde salariul mediu orar a revenit pe crestere. Aceasta evolutie poate determina majorarea inflatiei dar si respectarea programului Fed care prevede trei cresteri ale dobanzii cheie.
Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.00.