Cum ramane cu FORMAREA si PERFECTIONAREA PROFESORILOR?

Mai multe cadre didactice atrag atentia ca in programul guvernamental pe Educatie aproape ca nu se aminteste de o latura importanta a drumului spre calitatea invatamantului: formarea profesorilor

„Nu se spune nimic despre perspectivele privind formarea si perfectionarea corpului profesoral, o axa principala a generarii calitatii”, atrage atentia prof.dr. Constantin Cucos, doctor in pedagogie si director al Departamentului pentru Pregatirea Personalului Didactic.

Programul actualului guvern in ceea ce priveste educatia, conform specialistilor, lasa mult de dorit.

Criticile se refera atat la modul in care este formulat, cat si la principiile pedagogice sau de organizare pe care le aduce in prim-plan, unele de negasit in niciun manual de pedagogie.

In plus, multi oameni din invatamant sustin ca se „supraliciteaza dimensiunea social-asistentiala”.

„Cam toata partea anticipativ-prospectiva a programului vizeaza componenta de asistare, incurajare, dezvoltare a educatiei pe axa accesibilitatii, incluziunii, sustinerii financiar-materiale a beneficiarilor educatiei. E o perspectiva socialista, cum era de asteptat. Nimic despre viziune, mod de abordare, strategii inovative. E fireasca aceasta preocupare, neglijata in deceniile din urma, numai ca ea nu poate suplini lipsa unei viziuni cu privire la «nucleul dur» al educatiei la scara nationala”, a precizat profesorul universitar pentru ziarudeiasi.ro.

Si la acordarea gradatiilor de merit pentru cadrele didactice, punctajul in acest an depinde mult de activitatile care se refera la asistarea, incurajarea beneficiarilor educatiei dintr-un mediu defavorizat. „Este destul de greu de dovedit, prin hartii, aceasta cerinta”, sustin unele cadre didactice.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.