Pentru un tanar de 19 ani, din comuna Manoleasa, casa parohiala a fost o tentatie prea mare incat sa-i reziste, chiar si in toiul postului dinaintea Sarbatorilor de Pasti. A crezut ca da lovitura la bijuterii si bani. Nu a plecat cu mana goala, dar nici cu cat spera.
Vineri dimineata, in jurul orei 08.30, Sectia Politie Rurala Stefanesti a fost sesizata de catre I. Valerica, de 51 ani, din satul Liveni, comuna Manoleasa, cu privire la faptul ca in perioada 19-22 martie 2012, persoane necunoscute au patruns prin efractie in casa parohiala din localitate, de unde au sustras o bijuterie din aur si alte bunuri, in valoare totala de peste 2.500 lei.
Cercetarile efectuate de politisti au stabilit ca A. Viorel, de 19 ani, din satul Liveni, comuna Manoleasa, este principalul suspect de savarsirea faptei reclamate. Acesta este cercetat sub aspectul savarsirii infracțiunii de furt calificat urmand a fi propusa solutie procedurala. Prejudiciul a fost recuperat in totalitate