Prin aceste masuri, autoritatile din romane vor sa vina in ajutorul romanilor plecati in Regatul Unit, mai ales dupa ce se va activa Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona pentru declansarea procedurii de iesire din Uniunea Europeana, in urma votului de la referendumul din iunie 2016.
Romanii din Marea Britanie sunt sfatuiti de Ambasada Romaniei la Londra sa isi rezolve problemele legate de sedere, in contextul Brexit-ului, adica sa obtina certificatul de inregistrare sau permisul de sedere.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis ca dupa referendum-ul privind statutul Marii Britanii in Uniunea Europeana s-a constatat un interes semnificativ din partea membrilor comunitatii romanesti privind eventualele modificari in legislatia nationala a Regatului Unit care ar putea afecta statutul lor pe teritoriul britanic.
Oficialii percizeaza ca, in prezent nu au intervenit modificari de natura a schimba acest regim. In schimb, un mesaj important il transmit autoritatile in privinta rezolvarii aspectelor ce tin de sedere.
Astfel, Ambasada Romaniei la Londra indeamna cetatenii romani care nu au, inca, reglementata sederea in Marea Britanie sa procedeze la inregistrarea la autoritatile locale, in special pentru obtinerea certificatului de inregistrare sau a permisului de sedere.
Romanii din Regat sunt sfatuiti, de asemenea, pentru o buna si corecta informare, sa urmareasca evolutia acestui viitor proces de negocieri prin intermediul paginilor de internet ale institutiilor publice britanice sau romane.
Numarul romanilor care au preferat sa traieasca in Marea Britanie este in crestere, in ciuda deciziei acestei tari de a parasi Uniunea Europeana. Astfel, conform datelor publicate de Office for National Statistics – ONS (Biroul National Statistica al Marii Britanii) din 23 februarie 2017, migratia anuala, pe termen lung, a cetatenilor romani si bulgari (UE2) pe parcursul unui an, pana in luna septembrie 2016 , a ajuns la cifra de 74.000.
Numarul romanilor si a bulgarilor din Regat este in crestere cu 19.000 de persoane fata de anul anterior, reprezentand 28% dintre migrantii UE din UK. Principalul scop cu care acestia vin in Marea Britanie este acela de a munci.
Cetatenii romani beneficiaza de dreptul egale cu toti cetatenii Statelor Membre ale Uniunii Europene in ceea ce priveste dreptul de sedere si de munca in Marea Britanie. Cetatenii europeni, precum si membrii de familie ai acestora au posibilitatea sa accepte oferte de munca fara restrictii in Marea Britanie, sa lucreze ca angajat sau lucrator pe cont propriu, sa infiinteze o afacere, sa detina o companie.
Incepand cu 1 ianuarie 2014, cetatenii romani se bucura de aceleasi drepturi pe piata britanica a muncii cu toti cetatenii europeni si nu trebuie sa solicite permisiunea de a munci in Marea Britanie. Angajatorilor din Marea Britanie le este interzisa discriminarea pe motiv de nationalitate in ceea ce priveste accesul pe piata muncii, salarizarea sau conditiile de munca.
In procesul de reglementare a statutului pe piata muncii din Marea Britanie, cetatenii romani trebuie sa aplice pentru alocarea Numarului National de Asigurare (NINo), numar unic de identificare care centralizeaza contributiile sociale platite in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, emis de serviciile publice de ocupare din Marea Britanie (Jobcentre Plus).
Recunoasterea calificarilor profesionale obtinute in alte state membre ale Uniunii Europene se realizeaza potrivit prevederilor Directivei nr. 2005/36 privind recunoasterea calificarilor profesionale. In Marea Britanie, orice cetatean european, indiferent de nationalitate, este liber sa isi exercite profesia, atata timp cat nu exista o reglementare care prevede calificari nationale specifice pentru practicarea unei anumite profesii, in aceste conditii functionand recunoasterea automata a diplomelor nationale (aceste profesii sunt nereglementate).
Avand in vedere diferentele care pot exista intre sistemul britanic de invatamant si sistemele celorlalte state membre, angajatorii sau institutiile de invatamant pot solicita prezentarea unui document care confirma nivelul de incadrare a diplomei sau calificarii in sistemul britanic de invatamant. In situatia in care sunt necesare astfel de documente oficiale, persoanele interesate se pot adresa Centrului National de Recunoastere Academica si Informare din Marea Britanie (National Academic Recognition Information Centre – UK NARIC), autoritatea britanica responsabila cu procedurile de comparare a diplomelor sau calificarilor emise in strainatate si de incadrare a acestora in sistemul britanic de invatamant.
O persoana detine statutul de salariat daca isi desfasoara activitatea in baza unui contract de munca. Salariatii beneficiaza de toate drepturile lucratorilor si de alte drepturi suplimentare, precum: perioada minima de preaviz, protectie impotriva concedierii nelegale, indemnizatie de maternitate, paternitate si adoptie, indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca, dreptul la timp de lucru flexibil, indemnizatie in cazul disponibilizari.