Luptator de 16 ani, decedat in spital dupa o banala contuzie din timpul antrenamentului

Luptatorul Cosmin Aluchianesei, in varsta de nici 16 ani, component al lotului national de cadeti s-a stins, duminica, din cauza unei accidentari ce parea a fi banala, contuzie suferita la un antrenament. Cosmin Aluchianesei a fost trimis acasa de medici si pus sa se trateze cu unguente, calmante si reapus fizic. La nici 48 de ore, de la aceasta recomandare medicala, bietul copil s-a stins, cu dureri infioratoare la sold, pe un pat de spital din Botosani!

Peste numai cateva zile, Cosmin urma sa implineasca 16 ani. De fapt, era vorba de o dubla sarbatoare in care avea sa marcheze nu numai ziua sa de nastere, ci si implinirea a fix doi ani de cand face sport de performanta in echipa de lupte a CS Botosani. ”A fost descoperit si adus la sala cu cateva zile inainte de a implini 14 ani. Acum, tot cu cateva zile inainte de a face 16 ani va fi inmormantat”, au spus rapuse de durere, rudele sale, pentru Libertatea.ro.

Ce a declansat nenorocirea care l-a rapit pe Cosmin acestei lumi? In timpul unui antrenament efectuat vineri cu colegii de la lotul national de cadeti, luptatorul a efectuat un procedeu care i-a adus o accidentare la sold. Parea ceva banal, ca multe alte lovituri pe care tanara speranta a luptelor romanesti la incasase in timpul durelor inclestari pe saltea. A oprit antrenamentul care se derula la sala de atletism din Bacau si s-a dus in camera sa de cantonament care este undeva sub peluza Stadionului Municipal.

Și-a sunat un unchi, i-a spus ce a patit, dupa care a fost la spital, la control. ”M-a sunat si mi-a spus ca-l doare soldul foarte rau. Am fost cu el la Urgenta, la Bacau. Medicii l-au consultat, i-au facut radiografii, dar ne-au spus ca nu se vede nici o leziune, nici o fractura. Au zis ca nu are nimic grav, ca isi revine. Ne-au recomandat unguente, calmante si un repaus de 5-7 zile. Insa, pana seara, copilului i s-a facut si mai rau. Vomita si nu mai putea sa manance”, au povestit rudele sale.

Tratat cu gheata si masaj

Sportiv de performanta, cu trupul calit in batalii dure, Cosmin Aluchianesei a avut puterea sa mai mearga o data la un control medical, tot la Bacau, dar la Pediatrie. Dar si de asta data a primit recomandari de genul ”pune gheata si fa masaj”. Apoi, cu dureri ingrozitoare la sold a plecat, cum numai el a stiut, in miez, de noapte, la Botosani. Cu un microbuz a ajuns in oras, apoi cu tatal sau care l-a asteptat la autogara, in comuna Calarasi, localitatea natala.

Cum starea sanatatii sportivului trimis sa se trateze cu gheata si cu unguente s-a agravat galopant in acea noapte, parintii speriati au luat decizia sa-l duca in regim de urgenta la Spitalul din Botosani unde componentul lotului national de cadeti a ramas internat. Doar o noapte a mai apucat bietul Cosmin in unitatea spitaliceasca moldava pentru ca, duminica dimineata, a murit pe un pat de spital.

”Nimeni nu spune ce a patit copilul asta. I s-au recomandat unguente, masaje, calmante si repaus… Dar el a murit cu zile, in chinuri ingrozitoare, cu dureri extrem de mari, sub ochii medicilor. Parintii au vrut sa-l trimita la Iasi dar medicii de la Botosani le-au zis ca nu e nevoie, ca nu e nimic grav. Si baiatul a murit”, au mai spus membrii familiei sportivului mort in coditii suspecte.

Politia ancheteaza moartea tanarului luptator

De altfel, moartea lui Cosmin Aluchianesei – care a indoliat o familie si a socat lumea sportului -, face acum obiectul unei anchete a judiciaristilor bacauani. Vor fi audiati parintii care si-au pierdut copilul, colegii de echipa, dar si cei doi antrenori ai lotului national de cadeti care erau la Izmir, in Turcia, la un concurs unde luptau cativa sportivi antrenati de ei.

Mai multe poti citi pe Libertatea.ro

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.