Saptamana aceasta s-a judecat primul termen la Curtea de Apel Suceava in procesul in care un botosanean solicita Ministerului Muncii, Guvernului si Ministerului Finantelor daune morale de 100 de euro si garantii bancare de un miliard de euro.
Victor Nitu, juristul Spitalului Judetean, a introdus aceasta actiune in instanta in nume propriu, ca persoana fizica, dupa ce a asteptat mai mult de un an raspuns de la Ministerul Muncii la o cerere de inregistrare a unui brevet pentru infiintarea unui spital privat.
„Am avut luni primul termen. Din partea Ministerului Muncii a venit un reprezentant, au depus intampinare si Ministerul Finantelor si Guvernul. S-a cerut respingerea actiunii pe probleme de procedura, nu pe fond. Si s-a recunoscut ca inventia contine elemente valoroase, insa au spus ca le-ar mai trebui inca un an sa o analizeze. Urmatorul termen va fi luna viitoare”, a declarat Victor Nitu.
Juristul promite o surpriza pentru botosaneni
Acesta sustine cu tarie ca si in situatia intarzierii unei decizii din partea magistratilor, spitalul privat despre care vorbeste va fi deschis in acest an. „Eu sunt purtatorul de cuvant al Comitetului de organizare. Este o Fundatie care va deschide acest spital privat, o fundatie despre care se poate spune ca apara drepturile pacientilor. Suntem in discutii pentru spatiul in care va functiona spitalul”, a mai declarat Victor Nitu.
Juristul care cere Guvernului garantii bancare de un miliard de euro afirma ca spitalul va avea pentru inceput 100 de locuri. 30 de paturi vor fi rezervate bolnavilor de diabet, 30 de paturi pentru cei cu afectiuni oncologice si 40 pentru bolnavii cu afectiuni cardiace. Nici recrutarea cadrelor medicale si asigurarea aparaturii nu pare sa constituie o problema pentru fundatia care a pornit aceasta actiune. Asta sustine juristul, care promite o surpriza pentru botosaneni, promitandu-le ca nu vor mai fi nevoiti sa caute in alte judete conditii deosebite de spitalizare, asa cum s-a intamplat anul trecut cu peste 9.000 de botosaneni care s-au indreptat spre alte judete pentru a-si ingriji sanatatea.
„Eu stiu ca multi sunt sceptici, ca privesc aceasta promisiune ca pe ceva irealizabil, dar scepticii vor avea o surpriza cat de curand. Noi nu stam in fondurile de la Guvern, exista finantare pentru pornirea acestui proiect”, mai spune juristul.
Pana sa vedem „minunea”, procesul intre botosanean, pe de o parte, si Guvern, Ministerul Muncii si Ministerul Finantelor, de cealalta parte, este in plina desfasurare. Al doilea termen in proces este pe 28 mai.