CONSILIUL NATIONAL AL ELEVILOR: „Comisiile din 7 judete au dat dovada de lipsa de profesionalism!”

Reprezentantii elevilor sunt revoltati ca la o scoala din judetul Suceava se percepe taxa pentru eliberarea diplomei de Bacalaureat si a foii matricole.

Conducerea Consiliului National al Elevilor este indignata fata de corectarea deplorabila a lucrarilor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat din acest an. Desi in fiecare an scolar sunt sesizate inconveniente, sesiunea 2017 pare a fi marcata de erori majore de corectare a lucrarilor, erori ce afecteaza rezultatele absolventilor, inscrierea in invatamantul superior, dar si integritatea sistemului educational.

Intr-o prima instanta, in urma corectarii contestatiilor, si in acest an nummeroase, reprezentantii elevilor au remarcat diferente mai mari de un punct fata de corectarile initiale.

„Printre judetele unde s-au regasit probleme de corectare amintim de Brasov, Vrancea, Constanta, Neamt, Hunedoara, Gorj si Dambovita, comisiile care au corectat lucrarile provenite din aceste judete dand dovada de lipsa de profesionalism in acordarea punctajelor si periclitand astfel parcursul academic al absolventilor”, a afirmat Vlad Stefan, presedintele Consiliului National al Elevilor.

Acesta s-a referit si la cazul elevilor Ana Maria Ionita si Alexandru Toma care au fost declarati eliminitati din examenul de Bacalaureat in circumstantele unei presupuse tentative de frauda.

„Consideram inadmisibil sa existe cazuri in care elevii sa fie eliminati din cadrul examenului de Bacalaureat pe baza unor motive nefondate, precum cele semnalate in judetul Dambovita. Sustinem pe deplin ca eroarea apartine comisiilor care au corectat lucrarile celor doi elevi, odata ce inregistrarile video infirma orice presupusa astfel de tentativa”, a completat Vlad Stefan.

Presedintele Consiliului National al Elevilor cere ca pentru toate aceste erori Ministerul Educatiei sa-si asume vina si sa solutioneze erorile care au aparut pe parcursul corectarii lucrarilor.

„In contextul in care admiterile pentru accederea in invatamantul superior incep in aproximativ doua saptamani, solicitam Ministerului Educatiei Nationale asumarea vinei si solutionarea acestor erori covarsitoare care s-au produs pe parcursul corectarii lucrarilor astfel incat rezultatele si eforturile celor doi elevi sa nu fie pe deplin compromise, odata cu parcursul lor educational”, a cerut Vlad Stefan.

Un alt caz facut cunoscut de cei de la Consiliul National al Elevilor este cel de la Suceava unde se solicita taxa pentru eliberarea diplomei de Bacalaureat si a foii matricole.

„Atragem atentia asupra unui caz revoltator din judetul Suceava, in care sunt solicitate taxe pentru eliberarea diplomei de Bacalaureat si a foii matricole, fapt ce contravine legislatiei in vigoare si ce demonstreaza inca o data crezul anumitor unitati scolare conform caruia deciziiile consiliului de administratie sunt mai presus de lege”, a spus Vlad Stefan.

In final, structura reprezentativa a elevilor din Romania a ridicat problema restructurarii examenului, astfel incat sa fie eliminati itemii subiectivi si sa existe bareme clare de notare, cu directii bine conturate de abordare a notiunilor, si solicita profesorilor din cadrul comisiilor de corectare sa acorde o atentie deosebita corectarii lucrarilor pentru o evaluare cat mai obiectiva si corecta, rezultatele examenului de Bacalaureat reprezentand pentru absolventii ciclului de invatamant preuniversitar principalul pilon de sustinere in vederea admiterii in invatamantul superior.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.