Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a organizat cea de-a doua sesiune a dezbaterilor publice pentru definitivarea Proiectului de Norma privind asigurarile auto din Romania, pentru aplicarea noului cadru al pietei asigurarilor dat de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto, scrie agerpres.ro.
„Noua lege, intrata in vigoare in data de 12 iulie 2017, aduce o serie de solutii pentru reasezarea pietei asigurarilor pe coordonate viabile, in vederea eliminarii dezechilibrelor manifestate in trecut, care au fost de altfel si sanctionate de Legea Concurentei. Legea 132/2017 introduce o serie de abordari moderne, fiind structurata in jurul nevoilor consumatorului. Printre cele mai importante repere pe care acest act normativ le stabileste se numara tariful de referinta, o institutie cu noi roluri si responsabilitati – BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat si decontarea directa”, se arata in comunicat.
Importanta stabilirii unor noi reguli de functionare a pietei RCA este data de caracterul obligatoriu al asigurarii de raspundere civila auto, care induce o responsabilitate stricta si nenegociabila in relatia cu consumatorul pentru toti cei care au un rol determinant in acest sistem – asiguratori, brokeri sau service-uri auto.
ASF precizeaza ca in sprijinul acestei abordari, Norma privind asigurarile auto din Romania detaliaza mecanismele necesare pentru ca principiile prevazute de legea RCA sa isi poata dovedi utilitatea.
„In aceasta forma, proiectul reflecta rezultatul unui efort comun al tuturor partilor interesate din piata asigurarilor RCA – asociatii de protectia consumatorilor, societati de asigurare, transportatori, brokeri si service-uri auto, precum si alte asociatii alaturi de care ASF, pe parcursul celor doua sesiuni de dezbateri publice, a urmarit cu precadere clarificarea unor aspecte cum ar fi: reglementarea elementelor contractului RCA, inclusiv reinnoirea acestuia; formatul politei de asigurare; reglementarea conditiilor si criteriilor de autorizare si practicare a asigurarii RCA pe teritoriul Romaniei; criteriile de risc si instrumentele utilizate in calculul tarifului de prima; asigurarile RCA aplicabile asiguratilor cu risc ridicat; modalitatea de avizare si inregistrare a personalului care efectueaza constatarea daunelor; reglementarea modalitatii de constatare, evaluare, stabilire si plata a despagubirilor; modalitatea de decontare directa; reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus; facilitati si penalitati aplicabile asiguratilor”, se arata in document.
Proiectul de Norma privind asigurarile auto din Romania va fi inaintat Consiliului ASF, inainte de publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei.