Adrian Nastase are o plaga latero-cervicala, aproape de vena jugulara, produsa cu o arma de foc de calibrul noua milimetri.
Potrivit surselor citate de Mediafax, Adrian Nastase este in investigatii la Spitalul de Urgenta Floreasca, unde a fost adus dupa ce a incercat sa se sinucida.
Sursele citate au mai spus ca Adrian Nastase este constient. Parchetul instantei supreme a anuntat, miercuri noapte, ca face cercetari in cazul tentativei de suicid a lui Adrian Nastase, care a avut loc in timpul punerii in executare a mandatului privind condamnarea acestuia la doi ani de inchisoare in dosarul „Trofeul calitatii”.
Adrian Nastase a vrut sa se sinucida
Pe rolul Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost constituita o cauza avand ca obiect incidentul petrecut miercuri seara, cu ocazia executarii mandatului privind executarea pedepsei privative de libertate a inchisorii aplicata numitului Nastase Adrian, se arata intr-un comunicat de presa al Ministerului Public.
„Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost sesizat de organele de politie, iar din primele date comunicate a rezultat ca, ar fi existat o tentativa de suicid a numitului Nastase Adrian”. La locuinta din Zambaccian a lui Adrian Nastase s-a deplasat o echipa operativa condusa de procurorului sef al Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru efectuarea cercetarilor.
Anterior, surse medicale au declarat pentru Mediafax ca Adrian Nastase a incercat sa se sinucida, miercuri noapte, dupa ce politistii au venit la locuinta sa.
Adrian Nastase le-a cerut permisiunea politistilor sa isi ia niste carti din biroul sau. Fostul premier a profitat de moment si ar fi incercat sa se sinucida cu un pistol. Unul dintre politisti a incercat sa il opreasca, dar fostul premier s-a ranit in zona gatului, potrivit surselor citate.
Nastase a fost scos din locuinta din Zambaccian in ambulanta, pe targa, avand ochii inchisi, acoperit cu o patura albastra si avand un fular in jurul gatului, fiind dus la Spitalul Floreasca.
Victor Ponta la Spitalul Floreasca: „Traian Basescu e fericit acum?”
Adrian Nastase a fost condamnat definitiv, miercuri, de ICCJ, la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul „Trofeul calitatii”, in care este acuzat in legatura cu strangerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, cand a candidat pentru Presedintie din partea PSD.