LEUL isi continua aprecierea

Moneda nationala si-a continuat evolutia apreciativa, inceputa luni, si s-a apreciat fata de principalele valute.

Piata valutara s-a deschis cu cotatii ale euro de 4,563, tranzactiile realizandu-se apoi intre 4,561 si 4,566 lei. Astfel, BNR a stabilit o medie de 4,5617 lei iar cotatiile de la ora 14.00 erau de 4,563-4,566 lei.

Leul va fi ocrotit in urmatoarele saptamanii de romanii plecati din tara care se intorc sa isi petreaca aici concediile. Ei vor asigura un flux mai mare de valuta la nivelul caselor de schimb. Lor li se vor alatura fondurile straine interesate de plasamentale in titluri de stat romanesti.

Cu toate acestea, membrii CFA Romania nu sunt optimisti in privinta evolutiei raportului euro/leu. Mai mult de jumatate dintre ei estimeaza pentru orizonturile de 6, respectiv 12 luni o depreciere la 4,60 lei.

Aceasta directie vine in contextul in care indicatorul de incredere macroeconomica al CFA Romania a scazut luna trecuta la 60 puncte, mai jos cu 6,6 puncte fata de estimarea precedenta.

Dolarul american nu se mai opreste din scadere, media coborand de la 3,9166 la 3,9136 lei, mai jos cu peste 9 bani fata de inceputul lunii. A fost atins astfel un nou minim al ultimelor 14 luni, cotatiile din piata valutara fluctuand intre 3,901 si 3,924 lei.

Moneda elvetiana stagna pe pietele internationala la 1,101-1,105 franci/euro, astfel ca media a scazut de la 4,1455 la 4,1301 lei.

Monedele din regiune fluctua fata de euro intre 4,248 si 4,265 zloti, cea poloneza, respectiv 304,9-305,8 forinti, cea maghiara.

Perechea euro/dolar se mentinea aproape de maximul ultimilor doi ani si se tranzactiona intre 1,1620 si 1,1684 dolari.

Euro a fost sprijinit de cresterea moralului antreprenorilor germani, indicele Ifo atingand un nivel record de 116 puncte.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.