Voi intrebati, medicul Tatiana Balauca va raspunde.
Maria A.: Saptamana viitoare plecam in concediu la mare si se prognozeaza o vreme caniculara. In acest caz, cum ne putem apara de insolatie, tinand cont ca avem si doi copii de 5 si 7 ani?
Ce este insolatia?
Insolatia se produce in conditiile dereglarii sistemului de termoreglare a organismului, pierderii de saruri si a deshidratarii, cand temperatura mediului este foarte ridicata, iar umiditatea crescuta. Insolatia reprezinta o urgenta medicala, care poate pune viata in pericol! Daca nu se intervine la timp, pot apare unele complicatii foarte grave, cele mai frecvente fiind leziunile cerebrale, manifestate prin confuzie, convulsii sau delir.
Cum recunoastem insolatia?
Aparitia unor dureri de cap bruste, insotite de ameteala, somnolenta, frisoane, voma, puls accelerat, transpiratie diminuata sau absenta, pielea uscata, rosie, fierbinte, urina mai inchisa la culoare si o respiratie superficiala, atunci cand temperatura corpului creste peste 38,9 grade C reprezinta tabloul unei insolatii.
Primul ajutor in insolatie
Persoana cu insolatie trebuie mutata intr-un spatiu racoros, ferit de razele soarelui. I se indeparteaza hainele, pentru ca o suprafata cat mai mare din corpul uman sa intre in contact cu aerul. Se va incerca scaderea temperaturii corpului prin pulverizarea apei nu foarte reci pe corp, sau tamponarea acestuia cu un burete ori prosoape umede. Nu se administreaza aspirina sau paracetamol pentru scaderea temperaturii! Daca pacientul poate sa inghita, i se administreaza intre 1 si 2 litri de lichide in primele doua ore de la producerea insolatiei. Se aplica pungi cu gheata in axile si pe abdomen, pentru a intra in contact cu vasele mari de sange ale organismului, si a realiza o racire mai rapida a temperaturii corpului.
Cum prevenim insolatia?
Pentru a preveni acest fenomen neplacut cauzat de razele soarelui, trebuie sa asiguram o hidratare corespunzatoare a corpului nostru, mai ales atunci cand este foarte cald. Copiii trebuie sa consume lichide, chiar daca nu le este neaparat sete. Trebuie evitate sucurile care contin cofeina (ex: cola), pentru ca vor accelera deshidratarea copilului. Nu stati la plaja in intervalul orar 10:30-16:30! Consumati multe legume, fructe, supe, si mai putin alimente cu un continut ridicat de grasimi. Folositi haine deschise la culoare si protejati intotdeauna capul de razele solare. Aplicati pe corp cu 15-30 de minute inainte de expunerea la soare o crema de protectie solara, iar in cazul copiilor folositi o lotiune cu un factor de protectie crescut (50, pana la 3 ani sau cei cu pielea foarte alba, si 30 pentru ceilalti copii), nu un ulei de plaja, care accentueaza efectul razelor solare.
Pentru mai multe sfaturi din partea dr. Tatiana Balauca puteti suna la tel. 0753.517.138 sau la 0728.027.847.