Tensiunile existente în prezent în administrația publică sunt legate de întârzierea sau neaplicarea legii salarizării în spiritul celor convenite.
Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP), organizație sindicală care reprezintă funcționarii publici și personal contractual de la nivelul administrației publice centrale și locale, somează Guvernul Tudose să se implice în aplicarea legii salarizării personalului plătit din fonduri publice în spiritul celor negociate, sub sancțiunea declanșării acțiunilor de protest, începând cu luna septembrie a anului curent.
Tensiunile existente azi în administrația publică sunt legate de întârzierea sau neaplicarea legii salarizării în spiritul celor convenite.
Primul punct se referă la faptul că funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției, nu beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%, așa cum prevede Legea 153/2017.
Apoi, reîncadrarea personalului în funcții publice de stat cu salarizarea aferentă acestora nu s-a realizat pentru funcționarii publici din ”…Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspecția Muncii, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și structurile subordonate, Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, .. precum și pentru funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici din cadrul instituției prefectului”.
La nivelul Ministerului Mediului nu au fost echivalate salariile pe funcții publice similare între instituții publice similare (Garda Forestieră, Garda de Mediu, Administrația Rezervației Biosferei ”Delta Dunării”- ARBDD), iar la nivelul Ministerului Tineretului și Sportului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Culturii, precum și a instituțiilor subordonate acestora se menține o salarizare care nu corespunde pregătirii profesionale a angajaților, menținându-se un nivel salarial apropiat salariului minim pe economie.
Salarizarea angajaților instituției Prefectului nu este în concordanță cu complexitatea activității desfășurate și corelată cu celelate instituții teritoriale subordonate ministerelor, iar la nivelul Administrației Publice Locale – Primării, Consilii Județene și unități subordonate acestora există discrepanțe salarariale majore pe funcții publice similare și în neconcordanța majoră cu Deciziile Curții Constituționale, au mai precizat reprezentanții SNFP.
„Această situație preconflictuală ne-a determinat să solicităm o întâlnire, în regim de urgență, cu premierul României, Mihai Tudose, pentru a identifica soluții în vederea preîntâmpinării eventualelor acțiuni de protest la nivelul administrației publice locale și centrale, precum și pentru a evita îndepărtarea salariaților din administrația publică de politicile publice stabilite de Guvernul României”, a spus Sebastian Oprescu, președintele SNFP și vicepreședinte CNSLR Frăția.