In urma redistribuirii facute conform unui calcul matematic, au mai primit mandat de parlamentari Cristian Roman (ARD), Liliana Minca (PP-DD) la Camera Deputatilor si Corneliu Popescu (PP-DD) la Senat. Astfel, numarul parlamentarilor din judetul Botosani a ajuns la 12. „Desi am candidat pe Colegiul 5, pot spune ca reprezint opozitia parlamentara in intreg judetul Botosani si asta este o mare responsabilitate. Din pacate sunt multi oameni care nu citesc legea”, a declarat Cristian Roman la aflarea vestii ca a primit un mandat de deputat.
Dupa alegerile parlamentare din 9 decembrie, USL a obtinut fara probleme cele 9 mandate de parlamentari. Este vorba de Doina Federovici, Serban Mihailescu si Viorel Grigoras la Senat, dar si Verginel Gireada, Andrei Dolineaschi, Roxana Anusca, Costel Soptica, Mihai Balta si Tamara Ciofu la Camera Deputatilor.
Insa, dupa cum spune legea electorala, in judetul in care colegiile au fost inchise, se admit inca doua-trei mandate in plus in functie de voturile primite de celelalte partide politice sau aliante.
In aceste conditii, s-au aflat Cristian Roman (ARD), Liliana Minca (PP-DD) si Corneliu Popescu (PP-DD) care au obtinut cele mai multe voturi dupa USL.
In redistribuirii, care are la baza un calcul matematic destul de complex, cei trei au obtinut fiecare cate un mandat.
„Nu pot sa spun ca ma incearca o mare bucurie si asta din cauza ca sunt singurul de la Alianta Romania Dreapta care a reusit sa obtina un mandat. Desi am candidat pe Colegiul 5, pot spune ca reprezint opozitia parlamentara in intreg judetul Botosani si asta este o mare responsabilitate. Din pacate sunt multi oameni care nu citesc legea. Sistemul de vot din Romania este uninominal si reprezentativ. Eu am ajuns deputat cumuland inclusiv voturile obtinute de colegii mei din Alianta Romania Dreapta, peste 15.500 de voturi. Le multumesc tuturor pentru munca depusa in aceasta perioada, mai ales ca stiu cat de greu a fost sa lupte impotriva unui curent atat de puternic creat de cei care au reinventat in Romania partidul stat.
De asemeni le multumesc celor peste 15.500 de botosaneni care au votat Alianta Romania Dreapta si ii asigur ca va veni vremea cand se va dovedi ca ei au avut dreptate si ca promisiunile USL au fost amageli de campanie electorala.
Ii felicit pe toti cei care au castigat colegiile din judet, le urez succes in activitatea parlamentara si mai ales le doresc sa nu-i dezamageasca pe botosaneni”, a declarat Cristian Roman la aflarea vestii ca a primit un mandat de deputat din partea ARD Botosani.