EURO a scăzut la 4,585 lei

Reducerea aversiunii față de risc a permis leului să se aprecieze comparativ cu euro, în timp ce nivelul dobânzilor pe termen scurt nu a cunoscut schimbări majore.

După ce a cochetat săptămâna trecută cu pragul de 4,6 lei, ieri cursul euro a scăzut de la 4,5889 la 4,5854 lei. Tranzacțiile s-au efectuat în culoarul 4,584-4,588 iar cotațiile de la ora 14.00 erau de 4,594-4,587 lei.

Aprecierea dolarului față de euro a adus o creștere a cursului monedei americane de la 3,88 la 3,8887 lei, cotațiile urcând de la 3,876 la 3,893 lei.

Moneda elvețiană se aprecia ușor pe piețele internaționale la 1,149-1,152 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 3,9781 la 3,9851 lei.

Pe segmentul monetar, dobânzile pe termen scurt se mențineau peste nivelul 1,75% al raței-cheie cu care operează BNR. Indicele ROBOR la trei luni a coborât cu un punct de bază, la 1,83%, iar cel la șase luni a stagnat la 1,99%, valori duble comparativ cu începutul lui septembrie.

Conform unor analiști, dobânzile vor scădea către sfârșitul anului, atunci când statul va cheltui mai mult, însă pentru 2018 se anticipează o revenire pe creștere în ton cu deciziile de politică monetară ale BNR.

Monedele din regiune se apreciau față de euro, cea poloneză la 4,242-4,254 zloți iar cea maghiară la 307,6-308,7 forinți.

Perechea euro/dolar se tranzacționa în culoarul 1,1781-1,185 dolari. Scăderea euro se datora incertitudinilor politice din Spania, provocate de referendumul pentru independența Cataloniei, dar și a unui sentiment de prudență din partea investitorilor care așteaptă ședința de politică monetară a BCE.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00​.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.