#TOGETHER4EU! Un film inedit pentru liderii UNIUNII EUROPENE! (VIDEO)

#TOGETHER4EU este conceptul sub care s-a realizat un film dedicat social media și validează, folosind o metaforă ușor de decriptat, necesitatea identificării unei abordări comune pentru viitorul Uniunii Europene.

Filmulare ca subiect unitatea Uniunii Europene, iar personajul care îl interpretează pe Klaus Iohannis cântă la contrabas.

Ineditul filmului este că acesta prezintă într-un singur material atât povestea realizării acestuia cât și filmarea propriu-zisă, interpretarea Odei Bucuriei de Beethoven, imnul Uniunii Europene, într-un parc din România, în luna septembrie a acestui an.

Producția a fost realizată de compania Play by Play (e-mail: play_by_play@yahoo.com), cu ajutorul substanțial al unui colectiv de copii de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, îndrumați de profesorul Cătălin Luca, al Filarmonicii de Stat din Botoșani și al sponsorilor.

Mesajul este simplu și asumat, iar semantica acestuia, extrem de puternică, poate genera premise corecte pentru cristalizarea atitudinilor pozitive față de UE și de politicile publice ale acesteia.

În opinia celor care au muncit la acest film, liderii de astăzi ai Uniunii Europene trebuie să găsească o abordare comună și solidă, așa încât viitorul spațiului comunitar să garanteze dezvoltarea armonioasă a tuturor națiunilor care astăzi formează Uniunea Europeană.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.