„CARAVANA CU MEDICI” pentru copii din medii defavorizate

În urma demersurilor făcute de conducerea Instituției Prefectului, în campusul Liceului „Demostene Botez” din Truşeşti a sosit „Caravana cu medici”.

Echipa formată din 35 de medici, rezidenţi şi studenţi la Facultăţi de Medicină din mai multe centre universitare, precum şi studenţi- voluntari de la alte specialităţi, a asigurat investigaţii medicale de pediatrie, ecografie, stomatologie, ORL şi oftalmologie copiilor care provin din comunitatea romă, a celor de la centrul de plasament din comună precum şi copiilor din familii cu o situaţie materială precară.

Planul prevedea ca în jur de 120 de copii să fie investigaţi de medici, însă numărul a fost mult mai mare, în condiţiile în care încă de dimineaţă şiruri de copii, însoţiţi de părinţi sau instructori de educaţie, tot au venit la Liceul din comună pentru a fi consultaţi. Unii au fost direcţionaţi spre anumite săli de curs transformate în cabinete, alţii au trecut prin toate, pentru un examen medical aproape complet.

La Caravană erau aşteptaţi să vină şi copii din Măşcăteni, comuna Albeşti.

Daniela Petronela Lozneanu, subrefectul judeţului Botoșani, a fost cel care a contactat echipa Caravanei şi care a perfectat incursiunea echipei medicale în judeţul Botoşani. Oficialul s-a declarat impresionat de disponibilitatea rezidenţilor şi studenţilor la Medicină de a-şi consuma timpul liber cu astfel de activităţi.

„Mi se pare extraordinar că aceşti tineri îşi rup din timpul lor pentru a face atâta bine în jur. Sunt tineri frumoşi, buni, care au venit tocmai la Truşeşti pentru a vedea copii care sunt privaţi, din diverse motive, de cele mai elementare investigaţii, fie că vorbim de stomatologie sau oftalmologie. Îi mulţumesc domnului Petru-Grişa Ailenei, primarul comunei, pentru implicare şi pentru că a pus umărul astfel încât această acţiune să fie un succes. Mă bucur că doamnele Semiramida Balan şi Daniela Roman, expert pentru romi în cadrul Primăriei Truşeşti, au organizat atât de bine comunităţile astfel încât copiii să beneficieze de atenţie medicală”, a spus subprefectul Daniela Petronela Lozneanu.

Reprezentanţii Caravanei au anunţat că datele statistice privind starea de sănătate a copiilor investigaţi la Truşeşti vor fi făcute publice în luna mai, însă fiecare copil va primi trimitere pentru investigaţii amănunţite, în cazul în care se constată că sunt necesare.

„Am avut un copil la care am depistat o boală genetică şi care va avea nevoie de ajutor specializat. Starea lui de sănătate este bună, însă pentru a o menţine aşa trebuie să fie monitorizat în continuare”, spuneau aceştia.

Printre studenţii şi rezidenţii din Caravană s-au regăsit botoşăneni, încântaţi să-l reîntâlnească pe medicul Cornel Saradan, şeful Compartimentului Prevenirea Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, căruia i-au mulţumit pentru cursurile susţinute în şcoli şi licee de-a lungul timpului.

Cum acţiunea „Caravanei cu medici” de la Truşeşti a fost bine primită de beneficiari, subprefectul Daniela Lozneanu i-a invitat pe componenţii acesteia să revină în judeţ, astfel că în luna august sau septembrie, o altă comunitate va primi vizita echipei.

Asociația „Caravana cu medici” a fost fondată în 2014 de cinci medici rezidenți care au remarcat absența serviciilor medicale de bază în mediul rural, lipsa totală de educație medicală şi prevenţie, hotărând să găsească soluţii. Lor li s-au alăturat alţi şi alţi rezidenţi, medici şi chiar studenţi la Medicină care merg în comunităţile rurale să popularizeze screeningul şi informarea. La Truşeşti a ajuns o echipă centrată pe nevoile copiilor şi adolescenţilor, însă alte echipe se ocupă de femei şi de nevoile lor specifice, precum şi de bătrâni.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.