Clienții sistemului public de termoficare sunt avertizați să analizeze mai atent atunci când își dau acceptul pentru ca vecinii lor să se debranșeze de la acesta.
În fapt, respectivul act, făcut de obicei cu mare ușurință, le-ar putea aduce însă, celor care își dau acordul, facturi mai mari la încălzire pentru iarna următoare. Explicația este simplă – sistemul de distribuție din bloc va deveni supradimensionat în raport cu numărul de clienți rămași branșați, așa că o instalație la fel de mare va fi exploatată de mai puțini beneficiari, ceea ce însemnă în final o scădere a rentabilității și, bineînțeles, costuri mai mari pentru clienții rămași.
Din punct de vedere tehnic, rețeaua interioară de distribuție din bloc este concepută să funcționeze optim cu toate apartamentele branșate, orice intevenție asupra ei influențând negativ performanțele acesteia.
În concluzie, debranșările au efecte negative atât în ce privește confortul termic al celorlalți vecini, cât și în privința costurilor la încălzire a acestora.
Traiul într-un condominiu înseamnă totodată drepturi și obligații, care derivă din legislație sau acte normative locale, pe care trebuie să și le asume fiecare locatar, iar drepturile fiecăruia dintre aceștia se întind până acolo unde ele ajung să încalce drepturile celorlalți.
Dacă totuși în bloc s-au făcut deja debranșări, soluția ideală este realizarea unui nou sistem de distribuție pe orizontală, care este dovedit cel mai rentabil, atât din punct de vedere al volumului investiției, cât și al costurilor ulterioare cu încălzirea.
Un astfel de sistem, realizat din materiale moderne, presupune contorizare individuală, posibilitatea de reglaj direct al consumului și reducerea la minimum a pierderilor de energie din spațiile comune. Realizarea distribuției pe orizontală presupune costuri cu jumătate mai mici față de ceea ce presupune instalarea unei centrale proprii pe gaz. O astfel de instalație are o perioadă de exploatare mult mai lungă (centrala trebuie înlocuită o data la 10-12 ani) și nu are nevoie de autorizări speciale, de revizii și verificări periodice.
Totodată, costurile lunare de încălzire în sistemul de distribuție pe orizontală sunt semnificativ mai mici decât cele ce rezultă în urma utilizării centralei pe gaz.