EURO a scăzut cu 0,2 bani

După nouă ședințe consecutive în care media euro a atins tot atâtea noi recorduri istorice, ieri am avut o primă zi de scădere a cursului, în timp ce indicii ROBOR s-au stabilizat.

De la începutul anului leul a cunoscut o evoluție descendentă față de principalele valute, cauzată de majorarea cererii comerciale, dar și a intrării în vigoare a OUG 114 privind unele măsuri fiscale care s-au suprapus peste scăderea încrederii investitorilor. Pe de altă parte, s-a declanșat un conflict instituțional între BNR și PSD-ALDE.

Cursul euro a coborât de la 4,7648 la 4,7628 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,757-4,767 lei, care și-a redus amplitudinea comparativ cu zilele precedente când aceasta a fost chiar și de aproape 8 bani. Cotațiile de la ora 14.00 se plasau în jurul valorii de 4,765 lei.

Casele de schimb valutar ale BCR și BRD, al căror rating a fost înrăutățit recent de către Fitch urmare a introducerii „taxei pe lăcomie”, utilizau ieri cel mai ridicat curs de vânzare de 4,8570 lei, respectiv 4,8340 lei.

Media dolarului american a scăzut de la 4,2034 la 4,1739 lei. Cotațiile au alunecat la 4,168-4,178 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale în culoarul 1,131-1,134 franci/euro, iar media ei a coborât de la 4,2213 la 4,2076 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, stagna la 3,11% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,34%. Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,42%, iar cel la 12 luni la 3,51%.

Perechea euro/dolar se stabiliza la 1,139-1,1426 dolari, la debutul unei săptămâni bogate în evenimente, precum discuțiile asupra Brexit din parlamentul britanic, reuniunea conducerii Rezervei Federale americane dar și negocierile comerciale americano-chineze.

Indicele Bitcoin calculat de Bloomberg scădea ieri la prânz spre 3.430 dolari, de la 3,560 dolari, vineri seară.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.