Durata noului an şcolar este 35 săptămâni de cursuri, structurate în două semestre, respectiv semestrul I, între 9 septembrie 2019 – 20 decembrie 2019, şi semestrul al II-lea, între 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020.
Peste 2,8 milioane de elevi încep şcoala, luni, în peste 6.200 de unităţi cu personalitate juridică şi structuri ale acestora. Cursurile încep în 9 septembrie şi se încheie în 12 iunie. Semestrul I se va încheia în 20 decembrie, iar al doilea semestru începe în 13 ianuarie. Potrivit datelor oferite de Ministerul Educaţiei Naţionale, 1.180 de şcoli au grupuri sanitare neconforme, fiind alocate 65 de milioane de lei pentru remedierea problemelor în peste opt sute de unităţi.
Durata anului şcolar 2029/2020 este de 35 săptămâni de cursuri, structurate în două semestre:
- semestrul I (9 septembrie 2019 – 20 decembrie 2019)
- semestrul al II-lea (13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020)
- 29 mai 2020: încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă
- 5 iunie 2020: încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: - vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020)
- vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020)
- vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).
Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.
Evaluările naţionale şi examenul de Bacalaureat
În anul şcolar 2019-2020, probele scrise/testele de citire din cadrul evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 11 – 28 mai 2020.
Calendarul de administrare a acestor evaluări a fost aprobat de prin ordin de ministru (nr. 4.946/27.09.2019) şi publicat în Monitorul Oficial (nr. 725/2019.
Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 11-14 mai. Probele scrise la Limba română şi Limba maternă sunt programate în 11 mai, fiind urmate a doua zi (12 mai) de testele de citire la cele două discipline.
Proba de Matematică este prevăzută pentru data de 13 mai, în timp ce proba de Limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 14 mai.
Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: Limba română (19 mai), Matematică (20 mai) şi Limba maternă (21 mai).
Elevii claselor a VI-a vor susţine evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 27 mai (Limbă şi comunicare) şi 28 mai (Matematică şi ştiinţele naturii).
„Rezultatele EN II şi EN VI au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor şi preorientarea şcolară, iar rezultatele EN IV sunt utilizate şi pentru diagnoza de sistem, la nivelul acestui tip de învăţământ (ciclul primar). Precizăm că rezultatele evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se comunică doar părinţilor acestora”, a transmis Ministerul Educației Naționale (MEN).
Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a se desfăşoară, în anul şcolar 2019-2020, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în anul şcolar 2010-2011.
Noutatea în desfăşurarea examenului de Evaluare Naţională 2020 o reprezintă modalitatea de soluţionare a contestaţiilor şi anume.
„În cadrul etapei de soluţionare a contestaţiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluarea iniţială. În situaţia în care se constată o diferenţă de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii numeşte o a treia comisie formată din alţi doi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii”, precizează MEN.
Anterior, era luată în considerare o diferenţă de 1,5 puncte.
Referitor la examenul de Bacalaureat, MEN precizează că, în anul şcolar 2019-2020, un element de noutate îl reprezintă aprobarea programei de examen pentru limba chineză, oferind elevilor care au studiat această limbă posibilitatea de a susţine proba C (evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională) la această disciplină.
Sesiunea din iunie-iulie 2010 a Bacalaureatului va avea următorul calendar: 25-26 mai 2020 – înscrierea candidaţilor; 9-19 iunie 2020 – probe orale; 22-25 iunie 2020 – probe scrise; 30 iunie – afişarea rezultatelor iniţiale; 7 iulie 2020 – afişarea rezultatelor finale, în urma soluţionării contestaţiilor.
Calendarul sesiunii august-septembrie 2020 prevede că în 13-27 iulie 2020 va avea loc înscrierea candidaţilor; 18-28 august 2020 – probe scrise şi orale; 28 august 2020 – afişarea rezultatelor iniţiale; 3 septembrie: afişarea rezultatelor finale, în urma soluţionării contestaţiilor.