Edilul a mai spus că mulți din partid se gândesc deja la posturile de directori de deconcentrate și nu se mai focusează pe campania pentru prezidențiale.
În cadul Comitetului de Coordonare Județean (CCJ) al PNL Botoșani, primarul Cătălin Flutur a fost foarte critic atât față de conducerea filialei județene, cât și față de strategii de la centru. Acesta a precizat că votul moțiunii de cenzură ar fi trebuit amânat până după alegerile prezidențiale și nu acum la începutul campaniei electorale.
„Nu știu ce strategi avem, nu știu cum s-a întâmplat că noi ne-am dat în cap iarăși. Pentru că mai bine de jumătate dintre noi nu se mai gândesc la ce se va întâmpla la alegerile prezidențiale. Toți se uită când va fi gata guvernul, când se vor ocupa posturile alea de directori de deconcentrate sau pe cine vom trimite la București, la ministere. Și uite așa s-a reușit să ne deturneze atenția de la ce era mai important pentru noi, alegerile prezidențiale. Dacă trecea moțiunea de cenzură după ce era ales Klaus Iohannis cred că nu s-ar fi întâmplat nimic. Ba din contră, era de zece ori mai bine. Ne-au făcut, asta e părerea mea. Ne-au deturnat atenția. Se știe că avem un guvern minoritar și este clar că nu va trece până la alegerile prezidențiale. Votarea moțiunii de cenzură a fost un câștig de etapă. Atunci noi eram pe la 30 și ceva la sută iar PSD pe la 10-15%. Acum, când oamenii văd că nu reușim să facem un guvern, riscăm să coborâm noi și să urce PSD. Primordial pentru noi, în acest moment, este că câștigăm alegerile prezidențiale la scor mare”, a spus Cătălin Flutur în cadrul ședinței CCJ.
Surprinzător este că mulți din sală au fost de acord cu cele declarate de primarul municipiului Botoșani.
Flutur a mai spus că actualul președinte al României are o notorietate foarte mare și este clar că va obține un nou mandat, dar problema cea mai importantă a PNL este ca să scoată oamenii la vot.
„Ne trebuie voturi. Este foarte important ca oamenii să iasă la vot. Acest lucru se poate realiza doar dacă se va face o campanie om cu om. Să vorbim cu oamenii, să reușim să-i conștientizăm că votul lor este important. Dacă am reuși acest lucru putem ca să câștigăm funcția de președinte al României încă din primul tur de scrutin”, a mai spus Cătălin Flutur.
Spre final, edilul a „taxat” conducerea județeană a PNL Botoșani și în ceea ce privește „egalitatea de gen”. În sensul că, pe podium nu se afla nicio reprezentantă a OFL, fapt remarcat inclusiv de consilierul local Cătălina Lupașcu.