FRANCUL ELVEȚIAN a crescut cu 4,6% de la începutul anului

    Evoluția perechii euro/leu s-a menținut la valorile din ultimele zile însă francul elvețian a continuat să se aprecieze.

    Cererea ridicată de monedă elvețiană, investitorii căutând „refugii” sigure pentru plasamentele lor, au făcut aceasta să se aprecieze joi la 1,073-1,076 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,4445 la 4,4492 lei, nou maxim al ultimilor cinci ani. Față de sfârșitul anului trecut creșterea este de circa 4,6%. Reamintim că recordul istoric de 4,4840 lei a fost atins în 26 ianuarie 2015, la scurt timp după ce Banca Națională a Elveției a decis să renunțe la plafonul de minim 1,20 franci/euro.

    Euro s-a menținut pe coordonatele schițate la sfârșitul săptămânii trecute iar media a coborât de la 4,7798 la 4,7795 lei, tranzacțiile realizându-se în „clasicul” culoar 4,778-4,783 lei.

    Dolarul american și-a continuat evoluția descendentă iar cursul a coborât de la 4,2932 la 4,2831 lei.

    Cursul lirei sterline a crescut de la 5,5790 la 5,5920 lei.

    Uncia de aur continuă să crească pe piețele specializate la 1.552-1.557 dolari, însă deprecierea monedei americane a făcut ca prețul gramului de aur stabilit de BNR să scadă de la 214,2132 la 214,1137 lei. Reamintim că în urmă cu o săptămână a fost atins maximul istoric de 218,2474 lei/gram, când uncia testa depășirea pragului de 1.600 dolari.

    Nivelul lichidității din piața monetară s-a reglat astfel că indicii ROBOR au cunoscut mici scăderi.

    Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut după șapte ședințe consecutive de la 3,18 la 3,17%,. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 3,26 3,25%, iar cel la 12 luni de la 3,31 la 3,30%.

    Monedele din regiune se depreciau ușor față de euro. Cea poloneză fluctua în culoarul 4,228-4,237 zloți iar cea maghiară se tranzacționa între 332,5 și 334 forinți.

    Perechea euro/dolar continuă să crească, la 1,1145-1.1173 dolari, chiar dacă SUA și China au semnat o primă formă a unui acord  comercial. Piețele au în vedere reluare presiunilor exercitate de președintele Donald Trump asupra Rezervei Federale americane pentru a continua procesul de reducere a dobânzii de politică monetară.

    Bitcoin se stabiliza la valorile de miercuri de 8.600-8.900 dolari.

    Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

    Radu GEORGESCU

    Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


    Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


    Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.