Sindicatele din învățământ cer vaccinarea gratuită a profesorilor

Pentru că gripa face tot mai multe victime, sindicaliștii îi amintesc ministrului Educației că vaccinarea gratuită este prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a trimis o scrisoare către ministrul Educației în care amintește că profesorii au dreptul la vaccinare gratuită împotrivă gripei, conform prevederilor asumate în contractul colectiv de muncă.

„Personalul din învățământ beneficiază gratuit de vaccinare împotriva bolilor infecto-contagioase, în caz de epidemii. Contravaloarea vaccinurilor vă fi suportată, în condițiile legii, din bugetul angajatorului”, este menționat în articolul 47, alineatul 6 din Contractul Colectiv de Muncă.

Citiți mai jos integral scrisoarea trimisă de FSLI:

Către
Ministerul Educației și Cercetării,

Doamnei ministru Cristina Monica Anisie,

Stimată doamnă ministru,

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, organizație care reprezintă drepturile și interesele a peste 54% din totalul salariaților din învățământul preuniversitar de stat, semnatară a Contractului Colectiv de Muncă Unic a Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.A.[.P.), înregistrat la M.M.J.S.-D.D.S. sub nr. 435 /17.04.2019, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 2/ 14.05.2019, având în vedere obligațiile asumate de Ministerul Educației și Cercetării prin acest contract colectiv de muncă, consideră necesar ca, în cel mai scurt timp, să dispuneți măsurile necesare pentru executarea obligațiilor asumate, cu atât mai mult cu cât termenele asumate au fost depășite. Avem în vedere următoarele prevederi:

1) Art. 50 din C.C.M.U.N.S.A.I.P., conform căruia: „Ministerul Educației Nationole se obligă ca, împreună cu Ministerul Sănătății, să stabilească incompatibilitățile de ordin medical cu funcția didactică și să elaboreze nomenclatorul boliior profesionale pentru personalul din învățământ, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului contract.”

Reamintim faptul că, potrivit art. 234 alin. (1) teza finală din Legea educației naționale nr. 1/2011 — text nemodificat de ia data intrării în vigoare a acesteia, la 09.02.2011 — incompatibilitățile de ordin medical cu funcția didactică se stabilesc prin protocol încheiat cu Ministerul Sănătății, protocol care nu există nici la această dată!

De asemenea, ținând cont de modificările aduse art. 234, prin Legea nr. 260/2019, în discuțiile cu Ministerul Sănătății referitoare la incompatibilitățile de ordin medical și nomenclatorul bolitor profesionale, trebuie discutată și problema „Situațiilor de inaptitudine profesională de natură psiho-comportamentală”.

2) Art. 47 alin. (5) și (6):

„(5) Personalul din învățământ beneficiază în mod gratuit de asistență medicală în cabinetele medicale și psihologice școlare, precum și în policlinici și unități spitalicești stabilite prin protocol încheiat, cu consultarea federațiilor sindicale semnatare, intre Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății, în termen de 60 de zile de la înregistrarea prezentului contract. Analizele medicale se vor realiza
gratuit, în baza trimiterii medicului de fomilie, în policlinicile și unitățile spitalicești menționate în Protocol. Personalul din învățământ beneficiază de completarea gratuită a dosarelor de sănătate de către medicul de medicina muncii, sumele necesare fiind asigurate, în condițiile legii, de către angajator.

(6) Personalul din învățământ beneficiază gratuit de vaccinare împotrivă bolilor infecto-contagloase, în caz de epidemii. Contravaloarea vaceinurilor vă fi suportată, în condițiile legii, din bugetul angajatorului.”

În condițiile în care, în prezent, există unități de învățământ în care sunt epidemii de gripă, iar prin bugetul de stat pe anul 2020 nu s-au asigurat fondurile necesare pentru vaccinarea salariaților din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ vă adresează rugămintea de a face o analiză, la nivei nationai, a fondurilor necesare pentru asigurarea vaccinării personalului din învățământ împotriva bolilor infecto – contagioase, astfel încât să fie solicitate aceste fonduri, la prima rectificare bugetară.

Cu stimă,

PREȘEDINTE,
Simion HANCESCU”

În cazul gripei, dacă într-o săptămână numărul de cazuri diagonosticate depășește numărul de cazuri estimate, atunci putem vorbi despre o săptămână epidemică. După trei săptămâni epidemice este declarată epidemie. Deja nouă scoli din Capitală au fost închise timp de trei zile, pentru a limita răspândirea virusului gripal.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.