EURO a încheiat săptămâna pe creștere

Apetitul față de risc a devenit volatil ceea ce face ca evoluția monedelor de la marginea zonei euro să devină impredictibilă, inclusiv cea a leului.

Media euro a scăzut la jumătatea săptămânii trecute la 4,8350 lei dar a crescut vineri la 4,8421 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,838-4,848 lei cu închiderea pieței locale la 4,843 lei.

Presiunea pe leu se va menține și în următoarele luni, în condițiile în care nu se cunoaște modul în care va ieși România din criza sanitară și economică.

Pentru a proteja leul de eventualele atacuri speculative, BNR a luat măsuri preventive. „(…) am agreat cu Banca Centrală Europeană o linie repo pentru a se furniza BNR lichiditate în euro. Această măsură are drept scop acoperirea eventualelor nevoi urgente de lichiditate în euro, ca urmare a unor posibile disfuncționalități la nivelul piețelor, manifestate în cazul în care impactul generat de pandemia de Covid-19 la nivel regional și internațional s-ar amplifica semnificativ”, a explicat guvernatorul băncii centrale în ultima sa declarație de presă.

Ultimul sondaj realizat în rândul membrilor CFA România proiectează o valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni de 4,8989 lei/euro, respectiv de 4,9424 lei/euro pentru orizontul de 12 luni. Anticipațiile sunt în scădere față de precedentul sondaj unde media pentru șase luni era de 4,9180 lei/euro iar cea pentru 12 luni de 4,9710 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,2689 la 4,3181 lei, la sfârșitul perioadei.

Moneda elvețiană s-a mișcat în culoarul 1,064-1,077 franci/euro, iar media ei a fluctuat între 4,5059 și 4,5383 lei.

Declarațiile oficialilor europeni conform cărora un acord comercial post-Brexit nu se va încheia cu orice preţ dar și anunțul făcut de Banca Angliei că își va extinde programul de cumpărare de obligațiuni la 750 miliarde lire sterline, au fragilizat moneda britanică al cărei curs a scăzut vineri la 5,3608 față de 5,4006 lei, în ședința de marți.

La sfârșitul perioadei uncia de aur a crescut pe piețele specializate la 1.726-1.745 dolari iar prețul gramului stabilit de BNR a urcat de la 238,8513 la 240,0152 lei.

După o evoluție constant descendentă, începută în 29 mai, odată cu decizia BNR de a reduce dobânda sa cheie de la 2 la 1,75%, vineri indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 2,15 la 2,18%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24%, cel mai redus nivel începând cu 25 ianuarie 2018. Indicele la 12 luni a stagnat la 2,35%.

Perechea euro/dolar a terminat săptămâna la 1,117-1,125 dolari, piețele americane închizându-se la 1,1177 dolari, după ce marți a fost atins un maxim de 1,1353 dolari.

Bitcoin a  început săptămâna cu minim de 8.900 și un maxim de 9.600 dolari, dar a încheiat-o la 9.250-9.400 dolari.

Analiza cuprinde perioada 15-19 iunie.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.