Perechea euro/leu a avut miercuri o evoluție calmă. Atenția s-a mutat către Statele Unite, acolo unde disputele Casa Albă – Congres în privința unui nou program de ajutor a populației, companiilor și comunităților locale, au redus încrederea în dolar.
Situația complicată din Statele Unite, atât pe plan sanitar, economic dar și politic, a provocat creșterea plasamentelor în active considerate drept „refugii” precum aurul, yenul japonez sau francul elvețian.
Pe de altă parte, planul european de redresare în valoare de 750 miliarde euro dar și revenirea mai rapidă a economiei din zona euro, sectorul privat dând primele semne pozitive, au făcut să crească încrederea investitorilor în moneda unică.
Euro a crescut pe piețele internaționale 1,1793-1,1874 dolari, apropiindu-se de maximul de 1,1909 dolari atins la sfârșitul săptămânii trecute.
„Indicele dolarului” care măsoară fluctuațiile față de un coș a alte șase devize importante se menținea aproape de maximul ultimilor doi ani
Uncia de aur a atins miercuri pe piețele specializate un nou record istoric de 2043 dolari, după ce piețele asiatice s-au deschis peste pragul de 2.000 dolari la 2013 dolari.
Aceasta a provocat creșterea prețului gramului de aur stabilit de BNR de la 260,3097 lei la 267,2285 lei, valoare care reprezintă un nou maxim istoric, al doilea din această săptămână.
Miercuri, cursul euro a scăzut ușor, de la 4,8341 la 4,8336 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,831-4,836 lei.
Moneda elvețiană se aprecia la 1,076-1,08 franci/euro, cursul ei crescând de la 4,4795 la 4,4832 lei.
Lira sterlină și-a menținut evoluția descendentă, media ei scăzând de la 5,3537 la 5,3448 lei.
Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,15%, un nivel mai mic fiind înregistrat în 20 aprilie 2018.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35%.
În regiune, moneda poloneză se aprecia față de cea unică, media ei coborând de la 4,4060 la 4,3979 zloți. În schimb, media monedei maghiare a crescut de la 344,73 la 345,84 forinți.
Evoluția precară a monedei maghiare a provocat o creștere a plasamentelor în bitcoin, care a urcat pe platformele specializate de la 11.150 la 11.600 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.
Radu GEORGESCU